Tuesday, July 5, 2022
Jurnalism corect


Patru bebeluși, transportați de urgență cu elicopterul la București

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 28 martie 2020 Etichete: , ,

Patru bebeluși au fost transportați de urgență cu elicopterul, sâmbătă, la București. Trei dintre nou-născuți au fost aduși de la Suceava, iar unul de la Botoșani. 

Cei trei bebeluși transportați de la Suceava au fost născuți prematur. La sosirea în București, aceștia au fost preluați de trei echipaje SMURD și au fost duși la Maternitatea Giulești .

„Astăzi, la ora 16:02 , la bordul elicopterului Mi8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI, format din echipaj medical aparținând UPU – SMURD Iași, a decolat de la Suceava către București, având misiunea de a transporta de urgență 3 bebeluși născuți prematur. La aterizarea în București, respectiv ora 18:02, aceștia au fost preluați de 3 echipaje de intervenție pe ambulanță de transport neonatal UTIM- SMURD București și transportați în siguranță la Maternitatea Giulești în vederea acordării îngrijirilor medicale care se impun”, transmit autoritățile.

Al patrulea bebeluș prezenta malformații cardiace și a fost dus de la Botoșani la București, tot cu elicopterul. Nou-născutul a fost internat la Spitalul de Urgență pentru Copii Marie Curie.

„Totodată, echipajul medical din cadrul UPU-SMURD Iași aflat la bordul elicopterului SMURD nr. 342, în serviciu la Punctul de Operare Aeromedical Iași a avut misiunea de a transporta în condiții de maximă siguranță, de la Botoșani la București, cel de al 4-le-a bebeluș, care prezenta malformații cardiace. Bebelușul a fost preluat de un echipaj de transport neonatal UTIM- SMURD București și transportat în siguranță la Spitalul de Urgență pentru Copii Marie Curie”, arată sursa citată.

sursa foto: SMURD

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW