Patru bărbaţi şi o femeie, reţinuţi în cazul adolescentei de 14 ani răpită de la locuinţa sa din Sibiu
Patru bărbați și o femeie în vârstă de 46 de ani au fost reținuți de polițiști, luni, 9 ianuarie, pentru răpirea fetei de 14 ani din localitatea Tălmaciu, județul Sibiu, a transmis Poliția Română.
Cele cinci persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv violare de domiciliu.
Adolescenta în vârstă de 14 ani a fost răpită în noaptea zilei de duminică, 8 ianuarie, din propria casă, de către patru bărbați mascați.
Autoritățile au declanșat mecanismul „Alertă Răpire Copil” la ora 03:55, când a fost anunțată dispariția fetei de către părinții acesteia, constituindu-se celulă de criză.
Ulterior, minora a fost găsită într-un imobil de județul Brașov.
Sursa foto: Poliția Română
Comentarii