Stirile zilei

Patriarhia Română și Ministerul Muncii vor colabora pentru sprijinul persoanelor defavorizate

Patriarhia Română şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale au semnat, marţi, 11 aprilie, un protocol de cooperare, în contextul Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice. Cele două instituții vor să acorde îngrijiri vârstnicilor singuri sau cu posibilități reduse. Se are în vedere extinderea serviciilor de asistență socială în cadrul bisericilor din România.

Potrivit protocolului, se are în vedere informarea cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene; implicarea clericilor în consiliile comunitare consultative pentru identificarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate într-o situaţie de vulnerabilitate, alături de parteneri sociali, precum Unitatea Teritorial Administrativă, DGASPC şi alte organizaţii care îi pot ajuta pe cei defavorizați.

„Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va facilita accesul BOR la lucrările Comisiei naţionale privind incluziunea socială, precum şi la lucrările altor structuri consultative,grupuri de lucru din domeniul social care implică participarea societăţii civile, va oferi necesarele informaţii din bazele de date, registre pe care le gestionează privind numărul persoanelor din familiile vulnerabile aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială care sunt eligibile în vederea accesării serviciilor sociale sau altor servicii conexe de îngrijire”, transmit cele două instituții potrivit Agerpres.

Ministerul Muncii va sprijini demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potenţialului specific al absolvenţilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială ca profesionişti în domeniul asistenţei sociale, precizează instituția.

Potrivit unei statistice realizate de Eurostat, rocentul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială se ridica la 31,2% din populația României, respectiv 6.073.000 de persoane.

Sursă foto: Inquam Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

 

Articole Recomandate

Back to top button