Sunday, November 28, 2021
Jurnalism corect


Patriarhia, despre educația sexuală în școli: Atentat asupra inocenței copiilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 27 aprilie 2020 Etichete: , ,

Într-un punct de vedere transmis luni, Patriarhia Română critică în termeni duri introducere disciplinei de educație sexuală în instituțiile de învățământ preuniversitar.

Patriarhia își susține argumentația pe trei piloni principali.

În primul rând, consideră că această introducerea acestei discipline vine în contradicție cu prevederile din Constituția României.

Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.

În al doilea rând, Patriarhia spune că „educația sexuală” va aduce atingere inocenței copiilor, ceea ce le-ar afecta dezvoltarea.

„Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.

În fine, Patriarhia subliniază , cu referire la un studiu, că o astfel de măsură nu ar aduce niciun beneficiu în privința începerii vieții sexuale.

În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educație”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW