Tuesday, June 28, 2022
Jurnalism corect


Pasajul Doamna Ghica: Nicușor Dan și Radu Mihaiu au semnat contractul pentru ca Primăria Sectorului 2 să poată finanța lucrările

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 iunie 2021

Primarul general, Nicușor Dan, și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, au semnat, miercuri, contractul de asociere între instituții astfel încât Primăria Sectorului 2 să poată finanța o parte a lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. 

„După o pleiadă de hățișuri birocratice complicate, azi am semnat alături de Nicușor Dan contractul de asociere cu Primăria Municipiului București privind Pasajul Doamna Ghica.

În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuție și s-au stins datoriile. Intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Lucrările vor reîncepe în perioada următoare (început de iulie) și am primit promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate. Acest lucru va decongestiona traficul din zonă și se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă”, a afirmat Radu Mihaiu.

Context

Cu toate că ar fi trebuit finalizat, conform contractului, până pe 16 august 2020, lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt încă blocate în stadiul de 48,75%. Potrivit datelor oferite de PMB la solicitarea Mainnews.ro, valoarea plăților efectuate a fost de 25,99 milioane lei (TVA inclus) în condițiile în care valoarea totală a contractului încheiat cu Trustul de Clădiri Metropolitane este de 130,94 milioane lei (TVA inclus). Valoarea facturilor emise de constructor și neachitate de PMB este de 18,75 milioane lei (TVA inclus) reprezentând lucrări efectuate în mandatul Gabrielei Firea. Cu alte cuvinte autoritățile mai au de achitat pentru acest proiect 104,91 milioane lei.

În bugetul aprobat de Consiliul General a fost prevăzută suma de 39 milioane lei pentru acest proiect. La această sumă se vor adăuga cele 30 milioane lei, suma prevăzută în bugetul Sectorului 2. 

Sursa foto: Peundemerg.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW