PoliticStirile zilei

Partidul REPER își alege noua conducere la Cluj-Napoca. Cine sunt candidații la șefia formațiunii

Partidul REPER – Reînnoim Proiectul European al României își alege liderii și structurile de conducere centrale, în cadrul Adunării Generale a Membrilor, organizate sâmbătă, 30 august, la Cluj-Napoca. Candidați la șefia formațiunii sunt Camelia Sălcudean și Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu. 

Agenda include mesaje din partea invitaților speciali, prezentarea unei moțiuni programatice și un panel dedicat implementării Garanției pentru Copii și a Garanției pentru Tineri. Printre vorbitori se numără Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Dumitrache, politologă și activistă feministă, Prof. Dr. în filosofie Ciprian Mihali, Emil Moise, profesor de filosofie și activist pentru drepturile copilului, Norbert Iuonas, președintele Uniunii Civice a Tinerilor Romi din România.

În REPER, conducerea națională este aleasă prin reguli clare de paritate: șase poziții din Biroul Național sunt rezervate femeilor și șase bărbaților, iar cel puțin o membră și un membru vor proveni din organizația de tineret REPER Youth.

Candidații înscriși pentru președinția partidului sunt Camelia Sălcudean și Octavian-Alexandru Berceanu. De asemenea, vor fi desemnați nouă reprezentanți regionali, precum și structurile de integritate ale partidului, Comisia de Cenzori și Comisia de Arbitraj.

„Adunarea Generală REPER este un pas important pentru consolidarea unei alternative politice moderne, europene și democratice în România”, transmit organizatorii.

Articole Recomandate

Back to top button