Friday, May 7, 2021
Jurnalism corect


UPDATE Partidele parlamentare, aşteptate luni la consultări cu președintele Iohannis pentru desemnarea premierului/ Ludovic Orban va lipsi

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 14 octombrie 2019 Etichete: , ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că se va consulta din nou cu partidele politice, luni, într-o formulă mai restrânsă, subiectul discuțiilor fiind formarea unui nou Guvern. Șeful statului a menționat că va desemna, cel târziu marți, un premier nou.

UPDATE Liderul Partidului Național Liberal nu va fi prezent la consultările de la Cotroceni fiindcă se va afla la o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta va vorbi cu șeful statului marți dimineață.

„Consultările începute astăzi vor fi continuate luni, poate chiar şi marţi, într-o formulă mai restrânsă, pentru a clarifica foarte bine ce trebuie făcut şi de ce trebuie făcut. Însă vreau să ştie toată lumea că eu intenţionez să fac repede o desemnare. Luni, cel târziu marţi, voi desemna un prim-ministru care va veni în Parlament cu o propunere de guvern. În contextul desemnării, să fie foarte clar: nu voi desemna un personaj din PSD! Nu voi desemna pesedişti pentru guvernare!”, a declarat Klaus Iohannis, vineri la Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele.

Șeful statului a spus că doar PNL este dispus să își asume guvernarea. Potrivit președintelui, celelalte partide au spus că doar sprijină guvernarea.

Klaus Iohannis a spus că trebuie instalat rapid un nou guvern. Președintele a vorbit și despre alegerile anticipate, spunând că este de acord, însă discuțiile vor fi purtate după alegerile prezidențiale.

„Există o discuție în spațiul public pe care vreau să o lămuresc: alegerile anticipate – personal sunt în favoarea lor, dar după prezidențiale. De ce această remarcă? Constituția nu favorizează anticipatele, aș putea chiar spune că prevederea e gândită să inhibe anticipatele. Ele se realizează foarte greu. În Constituție se spune clar că se dizolvă Parlamentul doar dacă două propuneri succesive de guvern pică. Asemenea condiții se întrunesc greu, e o problemă și sunt dispus să mă implic după prezidențiale într-o discuție corectă pentru a găsi o soluție”, a declarat Klaus Iohannis.

PSD a lipsit „nemotivat” de la consultările de vineri cu președintele României.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW