Stirile zilei

Partidele de la guvernare, amendate cu 40.000 de lei în 2022 / Pentru ce au fost sancționate

163 de partide din țară au fost sancționate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cu sume cuprinse între 10.000 și 60.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de formaţiunile politice în anul 2021. Cea mai mare amendă a primit-o Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, în valoare de 60.000 de lei. Partidele de la guvernare au primit amenzi de 15.000 și 25.000 de lei.

Conform AEP, suma totală a amenzilor aplicate depășește 3,5 milioane de lei.

Partidul Social Democrat (PSD) 

Potrivit datelor publicate, PSD a primit o amendă de 15.000 de lei, pentru că nu a furnizat Autorității Electorale Permanente toate documentele și informațiile solicitate în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării, dar și pentru că nu a anunțat Autoritatea cu privire la modificarea unor date, în cel mult 45 de zile de la data producerii modificărilor, între altele.

Partidul Național Liberal (PNL)

PNL a fost amendat cu sumat de 25.000 de lei pentru neînregistrarea și neevidențierea în mod corespunzător în documentele contabile a donațiilor, cât și pentru aceleași nereguli menționate mai sus, la colegii de coaliție.

Uniunea Salvați România (USR)

Principalul partid de opoziție, USR, a primit o amendă de 30.000 de lei pentru încălcarea a două articole din legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Concret, a încălcat obligația de a-și organiza contabilitate proprie, cât și pentru folosirea veniturilor provenite din subvenții de la bugetul de stat pentru alte destinații decât cele prevăzute în lege.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD)

Cea mai mare amendă a primit-o Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, în valoare de 60.000 de lei. Față de principalele partide din țară, PNȚCD a încălcat articolul din lege care spune că împrumuturile în bani și restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar, dar și că nu a publicat la timp în Monitorul Oficial veniturile din cotizații obținute în anul fiscal precedent.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button