Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Partenerul Elenei Udrea: Înalta Curte încalcă Constituția României / Mai există un for decizional – justiție divină

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 aprilie 2022

Într-un mesaj publicat luni, 11 aprilie, pe contul personal de Facebook, partenerul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, i-a acuzat pe judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au pronunțat condamnarea definitivă în dosarul „Gala Bute” de încălcarea Constituției, invocând totodată „justiția divină”. 

Trăim vremuri în care Constituția României nu mai înseamnă nimic pentru unii dintre cei care aplica legea, așa ca au ajuns sa condamne selectiv, sau la ordin! Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții. Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplica legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași).

Elena Udrea avea dreptul de a-i fi admisa contestația si de a-i fi rejudecata cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, deși in TOATE cazurile similare au fost admise. (ex: Dan Șova, V. Ponta, Iulian Bădescu, Șerban Pop, Horia Simu etc).

Astfel ICCJ încalcă Constituția României, dând curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curții Constituționale a României. Președintele completului de judecata Ana Hermina Iancu (magistrala decizia ei), a stabilit ca trebuie rejudecată cauza, dar ceilalți magistrați criminali si anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Mădălina Alexandrescu si Alina Ioana Ilie care au dat decizia ilegală, trebuie excluși din magistratura. Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veți scăpa niciodată, e mereu dreapta si nu judeca strâmb ca voi!”, a transmis Adrian Alexandrov.

Elena Udrea – condamnată la 6 ani de închisoare

Fostul ministru al dezvoltării și turismului Elena Udrea a fost condamnată joi, 7 aprilie, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Decizia este definitivă.

Udrea va trebui sa achite în jur de 3 milioane euro – 8,1 milioane lei cu titlu de despagubiri civile către Autoritatea Națională pentru Turism, 600.000 euro către Corin Boian și 300.000 euro către Adrian Gărdean.

În încercarea de a scăpa de pedeapsă, așa cum a mai făcut-o în 2018, Elena Udrea a fugit din țară înainte de a fi condamnă, însă a fost reținută de Poliția bulgară când încerca să treacă frontiera în Grecia prin punctul de trecere Kulata.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW