Parlamentul European cere introducerea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE
Parlamentul European a cerut joi, 7 iulie, Consiliului European să introducă dreptul la avort în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, după decizia Curții Supreme a SUA de a respinge hotărârea din procesul Roe vs. Wade din 1973.
Propunerea, adoptată cu 324 de voturi „pentru”, 155 „împotrivă” și 38 de abțineri, are rolul de a introduce un amendament la Articolul 7, ce presupune că „toată lumea are dreptul la o procedură legală și sigură de avort”.
„Europarlamentarii și-au arătat solidaritatea și susținerea față de femeile și fetele din SUA(…)În acest sens, au cerut Congresului SUA să adopte o lege federală care va proteja dreptul la avort”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Parlamentul European.
Totodată, Parlamentul European a cerut statelor membre UE să dezincrimineze avorturile și să lupte împotriva restricțiilor legale, financiare, sociale și practice care împiedică accesul femeilor la procedura medicală.
„Țările membre UE trebuie să garanteze accesul la proceduri de avort sigure, legale și gratuite, servicii de sănătate pre-natale și materne, servicii prietenoase tinerilor, servicii de prevenție a virusului HIV, tratament și asistență, fără discriminare(…)Comisia Europeană și statele membre trebuie să mărească susținerea politică față de cei care protejează drepturile omului și cei care furnizează servicii medicale”, se mai arată în comunicatul citat.
Consiliul European ar urma să se întrunească pentru a discuta propunerea Parlamentului European de a revizui Tratatele UE. Pentru a fi luată o decizie în acest sens, este nevoie de votul unanim al tuturor liderilor UE, incluzând Ungaria sau Polonia.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/parlamentul-european-cere-introducerea-dreptului-la-avort-in-carta-drepturilor-fundamentale-ale-ue/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/parlamentul-european-cere-introducerea-dreptului-la-avort-in-carta-drepturilor-fundamentale-ale-ue/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/parlamentul-european-cere-introducerea-dreptului-la-avort-in-carta-drepturilor-fundamentale-ale-ue/ […]