Saturday, February 4, 2023
Jurnalism corect


Parlamentarii au votat mai multe numiri la ANRE, ASF și Consiliul Legislativ/ Cine va ocupa aceste funcții

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 24 iunie 2020 Etichete: ,

Parlamentarii au votat, miercuri, mai multe numiri la șefia unor instituții controlate de legislativ, precum: Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și, de asemenea, Secția de drept privat, respectiv Secția pe drept public din cadrul Consiliului Legislativ.

Astfel, Nicu Marcu, vicepreședinte la Curtea de Conturi, a fost numit cu votul a 340 de parlamentari la șefia ASF. Marcu îşi va începe mandatul pe locul devenit vacant prin demisia lui Leonardo Badea, conform Agerpres.

Nicu Marcu a primit, marţi, aviz favorabil din partea membrilor Comisiilor economice din Senat şi Camera Deputaţilor, în cadrul cărora a fost audiat.

În favoarea candidatului PNL s-au pronunţat 51 de parlamentari, şase au fost împotrivă şi unul s-a abţinut.

„Salut faptul că ASF, în sfârşit, după o lungă perioadă, are un preşedinte. Acolo lucrurile sunt extrem de complicate. Singurul candidat a fost Nicu Marcu, a obţinut un vot covârşitor, toate partidele au decis să îl susţină. ASF avea nevoie de un şef. Sunt aproape opt luni de zile de când ASF este fără preşedinte. Lucrul acesta s-a resimţit puternic în piaţă. Sper ca din acest moment să punem punct haosului de acolo, iar noul preşedinte să preia hăţurile şi să aşeze lucrurile în ordine, pentru că sunt foarte multe situaţii în care ASF nu face ceea ce trebuia să facă, nu este deloc un arbitru, sunt situaţii în care ASF practic nu există, sunt situaţii în care ASF e chiar de partea celor pe care chiar ar trebui să-i supravegheze şi să-i controleze”, a precizat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei economice din Senat, social-democratul Daniel Zamfir.

Social democratul a mai precizat că Marcu va fi chemat din nou la Comisia economică, după o lună, pentru a prezenta un plan de redresare a activităţii instituţiei.

„Acum, că avem un preşedinte care s-a angajat să facă ordine la ASF, îi vom lăsa un termen de o lună, perioadă de graţie ca să intre în pâine, să cunoască îndeaproape problemele ASF şi după o lună îi vom solicita prezenţa la Comisia economică, să vedem cu doreşte domnia sa să îndrepte acolo, lucruri care sunt pe o pantă greşită de o bună bucată de vreme”, a menţionat Zamfir.

Mircea Man, vicepreședinte la ANRE

De asemenea, Mircea Marcu a fost numit în funcția de vicepreședinte al ANRE. Totodată, parlamentarii au aprobat şi numirea lui Marian Neacşu şi Valeriu Steriu ca membri în Comitetul de reglementare al ANRE.

Mircea Man a obţinut 315 voturi ”pentru” şi 49 ”împotrivă”, Marian Neacşu – 321 voturi ”pentru” şi 43 ”contra”, iar Valeriu Steriu – 316 ”pentru” şi 48 ”împotrivă”.

Mircea Man a fost propunerea PNL, iar Valeriu Steriu propunerea PSD. Marian Neacşu este fostul secretar general al PSD.

Toni Greblă şi Mariana Moţ – preşedinţi de secţie în Consiliul Legislativ

Plenul Parlamentului i-a mai numit pe Toni Neacșu și Mariana Moț la șefia Secției de drept privat, respectiv la Secția de drept public din cadrul Consiliului Legislativ.

Senatorii şi deputaţii i-au acordat atât lui Toni Greblă, cât şi Marianei Moţ – 295 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW