Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Parchetul General, ultimele detalii din ancheta exploziei de la Arad: Anchetatorii merg pe ipoteza omorului calificat cu premeditare

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 31 mai 2021

Parchetul General continuă ancheta în cazul omului de afaceri Ioan Crișan, care a murit după ce mașina în care se afla a explodat sâmbătă dimineață în parcarea unui supermarket din Arad. Procurorii merg pe ipoteza omorului calificat cu premeditare, infracțiune sub aspectul căreia continuă cercetările. 

Cercetarea la fața locului a fost finalizată în cursul zilei de duminică, iar procurorul de caz a dispus realizarea mai multor expertize și constatări criminalistice, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General.

O mașină a explodat, sâmbătă dimineața, în parcarea unui supermarket din Arad. La volanul autoturismului s-ar fi aflat Ioan Crișan, un cunoscut om de afaceri pe plan local, fostul socru al deputatului PNL Sergiu Bîlcea. Ancheta a fost preluată de Parchetul General.

CITEȘTE ȘI: Lucian Bode, după explozia de la Arad: Am trimis cei mai buni specialiști din Poliție. România este o țară sigură, vorbim de un caz singular

Comunicatul Parchetului General

„În continuarea comunicatului de presă din data de 29 mai 2021 (https://www.mpublic.ro/content/c_29-05-2021-20-05), referitor la cauza având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021, Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații privind stadiul anchetei:

• Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin.

• În cursul zilei de ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului.

• Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate.

• În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut.

În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Pe măsura derulării cercetărilor vom comunica informații suplimentare, în limitele impuse de Codul de procedură penală și de Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019”

Sursă foto: criticarad.ro

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/parchetul-general-ultimele-detalii-din-ancheta-exploziei-de-la-arad-anchetatorii-merg-pe-ipoteza-omorului-calificat-cu-premeditare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 60958 additional Info on that Topic: mainnews.ro/parchetul-general-ultimele-detalii-din-ancheta-exploziei-de-la-arad-anchetatorii-merg-pe-ipoteza-omorului-calificat-cu-premeditare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/parchetul-general-ultimele-detalii-din-ancheta-exploziei-de-la-arad-anchetatorii-merg-pe-ipoteza-omorului-calificat-cu-premeditare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/parchetul-general-ultimele-detalii-din-ancheta-exploziei-de-la-arad-anchetatorii-merg-pe-ipoteza-omorului-calificat-cu-premeditare/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW