Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a cerut strămutarea dosarului în care este judecat Vlad Pascu / Decizia va fi luată de Curtea de Apel Constanţa

By news.ro , in Stirile zilei , at 19 martie 2024

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au cerut strămutarea dosarului în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Decizia urmează să fie luată de magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa.

Pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat, marţi, un dosar care are ca obiect strămutarea procesului.

Cererea a fost depusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia şi vizează dosarul lui Vlad Pascu.

Acesta este judecat de Judecătoria Mangalia.

Termenul pentru judecarea cererii de strămutare a fost stabilit pentru 2 aprilie.

În 4 aprilie ar urmasă a ibă loc un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia.

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu fusese stabilit pentru 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie.

Judecătoarea dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului.

Judecătoarea desemnată cu judecarea acestui dosar este Ioana Ancuţa Popoviciu.

Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu.

“Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 22 şi 23 februarie 2024, referitoare la modalitatea în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Mangalia cu termen de judecată la data de 22 februarie 2024, cu referire la obligaţia judecătorului de a studia dosarele anterior şedinţei de judecată, modalitatea de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, precum şi verificarea unor eventuale situaţii de incompatibilitate în care s-ar fi putut afla judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei”, a precizat CSM.

Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că Vlad Pascu nu a fost adus la acel termen.

”Îl vedeţi pe Vlad Pascu adus aici? Nu. Există portiţa pentru a nu fi adus, se profită de ea şi cu asta basta. Dacă eram eu, Doamne-fereşte, în locul lui, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici să fiu judecat. Discreţionar”, a comentat el.

Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia tinerei care a murit, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că solicitarea sa de schimbare a încadrării juridice nu a fost dezbătută la acest termen. “Dacă făceam cu toţii o şedinţă de bloc să schimbăm administratorul, ieşea mai bine. Problema este în felul următor. Vorbim de o cerere care este depusă încă de la Parchet şi nu a fost dezbătută nici măcar astăzi. Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată, adică simplificată, adică să obţină şi o reducere a pedepsei de o treime înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice”, a afirmat Cuculis.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii