Parada de 9 mai din Piața Roșie. Ce lideri participă la eveniment?

Rusia a organizat tradiționala paradă militară de 9 mai pentru a comemora 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste. La evenimentul din acest an, care a avut loc pe fondul războiului din Ucraina, au participat câțiva lideri străini, relatează Reuters.
Paradă militară pe fondul războiului din Ucraina
În cadrul discursului său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut că țara sa nu va accepta niciodată încercările de a minimaliza rolul decisiv al Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste, dar că Moscova a recunoscut și rolul jucat de aliații occidentali în victoria împotriva lui Adolf Hitler.
„Uniunea Sovietică a primit cele mai feroce și nemiloase lovituri ale inamicului. Ne vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa, după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice, a adus victoria mai aproape. Apreciem profund contribuția soldaților armatelor aliate, a membrilor rezistenței, a oamenilor curajoși din China și a tuturor celor care au luptat pentru un viitor pașnic în lupta noastră comună”, a transmis liderul de la Kremlin.
Capitularea Germaniei naziste a intrat în vigoare pe 8 mai 1945, la ora 23:01, ora Europei Centrale, când la Moscova trecuse deja de miezul nopții. Din acest motiv, în Rusia și în alte foste republici sovietice Ziua Victoriei este sărbătorită pe această dată, în timp ce în Occident, evenimentele de comemorare au loc pe 8 mai.
Parada militară din acest an a avut loc în contextul războiului din Ucraina. Vladimir Putin a decretat un armistițiu unilateral de 72 de ore, între 8 și 10 mai, pentru a permite comemorarea evenimentului istoric. Deși în această săptămână au avut loc multiple atacuri ale dronelor ucrainene asupra Moscovei, fiind perturbat timp de mai multe zile traficul aerian, nu au fost raportate incidente majore astăzi.
Războiul aflat în desfășurare și-a pus amprenta asupra evenimentului din Piața Roșie, în acest an fiind prezentate în premieră drone, arme care au jucat și joacă în continuare un rol deosebit de important în cadrul luptelor.
Ce lideri străini participă la parada din Piața Roșie?
Cel mai important lider străin prezent la eveniment este, fără îndoială, președintele Chinei, Xi Jinping. Acesta efectuează o vizită în Rusia, în cadrul căreia a aprofundat parteneriatul „fără limite” dintre cele două mari puteri, având convorbiri cu liderul de la Kremlin și semnând mai multe acorduri între cele două țări.
Un alt oaspete important este președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva. Liderul sud-american speră să se poziționeze drept mediator în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Anul trecut, țara sa, alături de China, a propus un plan de pace, care a fost însă respins de către Ucraina.
Premierul Slovaciei, Robert Fico, și președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, s-au aflat și ei în Piața Roșie. Liderul guvernului de la Bratislava a fost singurul reprezentant al unui stat membru al UE care a luat parte la parada militară.
Alți oficiali străini care au venit la Moscova au fost premierul Armeniei, Nikol Pașinian, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, președintele Burkinei Faso, Ibrahim Traoré, Congo, președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel Bermudez, președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, președintele Kazahstanului, Qasym-Jomart Toqaev, președintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, președintele Mongoliei, Ukhnaagiin Khurelsukh, liderul juntei militare din Myanmar, generalul Min Aung Hlaing, președintele Palestinei, Mahmud Abbas, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, președintele Turkmenistanului, Serdar Berdîmuhamedov, președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirziyoyev, președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, Vietnam, și președintele Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa.
De asemenea, au mai fost prezenți reprezentanți din Bosnia și Herțegovina, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Guineea Bissau, Laos, Coreea de Nord și din Abhazia și Osetia de Sud, două state recunoscute doar de către Rusia și alți câțiva membri ai ONU.



