Panouri publicitare amplasate ilegal, demontate de Primăria Sectorului 1 / Clotilde Armand susține că aparțin unei firme în spatele căreia se află Sebastian Ghiță
Primăria Sectorului 1 a demontat, în ultima săptămână, 17 panouri publicitare montate ilegal pe domeniul public ce aparțin de o firmă în spatele căreia s-ar afla Sebastian Ghiță, a anunțat primarul Clotilde Armand. Administrația locală a dat amenzi în valoare de 340.000 de lei, iar toate cheltuielile efectuate pentru demolarea panourilor vor fi suportate de societatea în cauză.
„În ultimele 7 zile am demontat 17 panouri ilegale care aparțin firmei Euromedia – în spatele căreia se află Sebastian Ghiță. Pentru aceste 17 panouri s-au dat amenzi în valoare de 340.000 de lei și toate cheltuielile făcute pentru demolarea panourilor vor fi imputate societății”, a scris Clotilde Armand, duminică, pe Facebook.
Edilul susține că societatea comercială este deținută în prezent de Alexandru Ștefan Nanu, unul dintre patronii unui club din Capitală și fost președinte al Tineretului Social-Democrat Prahova, ce ar fi apropiat de foștii deputați PSD Sebastian Ghiță și Vlad Cosma.
„Despre această firmă dezvăluiam, anul trecut, că a primit un contract de 18 milioane de euro de la Primăria Capitalei pentru achiziția de mobilier urban pentru statii de troleibuz și statii de autobuz. În anul 2018, firma Euromedia a primit sute de mii de lei pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri de la fostul primar al Sectorului 1”, susține edilul Sectorului 1.
Armand îi acuză și pe fostul liberal Vlad Moisescu și pe Dan Cristian Popescu, actual parlamentar PSD, că ar fi legați de societatea comercială prin interpuși sau firme paravan.
„În plus, spre supărarea lui Sebastian Ghiță, televiziune RTV a fost decuplată de mine de la banii Sectorului 1. Contracte încheiate prin Centrul Cultural și Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate, zeci de mii de euro pentru publicitate mascată din fonduri publice în favoarea fostului primar PSD de la Sectorul 1. Aceste panouri publicitare aparțin unor firme controlate de foști politicieni sau oameni de afaceri certați cu legea, care au profitat ani de zile de pe urma ilegalităților și „toleranța” funcționarilor din primărie. Dar mesajul nostru este ferm: nimeni nu este mai presus de lege în Sectorul 1! Nici măcar dl. Ghiță cu aparatul lui de kompromat”, a adăugat Clotilde Armand.
Sursă foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/panouri-publicitare-amplasate-ilegal-demontate-de-primaria-sectorului-1-clotilde-armand-sustine-ca-apartin-unei-firme-in-spatele-careia-se-afla-sebastian-ghita/ […]