Saturday, February 22, 2020
Jurnalism corect


Pădurar, bătut pentru că ar fi făcut denunțuri legate de furturile de lemne: A zis că nu se lasă până nu mă omoară

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 18 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Încă un pădurar a fost bătut, joi, la Moldovița, în Suceava, după ce, în ultima lună, un silvicultor a fost omorât și altul a fost lovit cu mașina de hoții de lemne.

Incidentul s-a petrecut, joi, în jurul orei 15:00, atunci când pădurarul era în timpul serviciului. A fost chemat să stea de vorbă cu un bărbat. Inițial au purtat o discuție calmă, dar apoi, agresorul ar fi început să îl lovească cu pumnii și picioarele, pentru că pădurarul a făcut mai multe denunțuri legate de furturile de lemne din pădurile din zonă.

De-a lungul timpului, pădurarul Răzvan Cenușă a reclamat mai multe nereguli. Acesta a apărut și într-o anchetă a Recorder, care a dus la demiterea din funcție a fostului șef de ocol, Georgel Zlei. Hoții de lemne s-ar fi răzbunat pe Răzvan Cenușă din cauza plecării lui Zlei.

„M-a bătut pentru că din cauza mea a plecat Zlei și din cauza mea sunt controale în pădure. A zis că nu se lasă până nu mă omoară”, i-a declarat Răzvan Cenușă lui Tiberiu Boșutar, cetățeanul din Moldovița care luptă împotriva defrișărilor ilegale, potrivit Ziardeiași.ro.

Director Romsilva: Printre angajați se regăsesc și persoane care fac înțelegeri cu hoții de lemne

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a declarat că în ultimii cinci ani s-au înregistrat 185 de agresiuni ale personalului silvic. Acesta spune că nu are dovezi concrete, însă crede că printre angajații Romsilva se regăsesc și persoane care fac înțelegeri cu hoții de lemne.

Citeste si:  O instanță din țară renunță la protestul pe tema eliminării pensiilor speciale: Nu se prefigurează evoluții

„Nu am o statistică în acest sens. Încă de când lucram în teritoriu am verificat și eu câte condamnări s-au dat pentru furtul de lemne și se pare că condamnările au fost destul de puține. Era o slăbiciune și o vulnerabilitate a sistemului, a probatoriului. Pentru că furtul de lemne din pădure este uneori greu de dovedit și vă spun de ce. Este fapta săvârșită de unu la unu, văzută de puțină lume. Aici este o slăbiciune a noastră, în tranziția de la epoca de dinainte de 1989 și cea a democrației, în care de foarte multe ori, vorba funcționarului public nu a cântărit suficient de puternic și era vorba infractorului împotriva pădurarului. Și de foarte multe ori instanțele dădeau credit oamenilor care nu puteau să dovedească”, a declarat Mihăilescu la Digi24.ro.

Întrebat dacă știe cazuri de angajați ai Regiei care sunt mână în mână cu hoții de lemne, Mihăilescu a răspuns:

„Nu am dovezile concrete. Dar sunt indicii că pe alocuri, anumiți colegi de-ai noștri au ales o tabără greșită”, a spus șeful Romsilva, precizând că totuși, angajații Romsilva „păzesc pădurea, indiferent de proprietarul ei” – a statului, sau privată. „Oamenii aceștia sunt dedicați, 99% sunt dedicați”.

Încă o victimă a mafiei lemnului

Un pădurar de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în vârstă de 30 de ani, a fost omorât, miercuri seară, de către hoții de lemne. Liviu Pop a fost împușcat cu o armă de vânătoare. Este al doilea pădurar victimă a unei agresiuni de acest fel.

Citeste si:  Lege: Pădurarii vor fi dotați cu arme letale/ Șeful Romsilva: Prezența unei arme duce la respect și la responsabilitate

În urma tragicului eveniment, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a postat un mesaj pe propria pagină de Facebook în care spune că silvicultorii sunt supuși la riscuri care au mare legătură cu violența asemănată în societatea românească.

„La Romsilva – Directia Silvică Maramureș, Ocolul silvic Strambu Băiuț in aceasta seara hotii de lemne l-au omorât cu violenta pe pădurarul Pop Liviu. Violența a fost extrema, astfel ca nu o pot descrie !

Riscurile la care sunt supuși silvicultorii au mare legătură cu violența semănată in societatea românească ! Noi facem lucruri bune: plantăm, creștem și îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului de Dumnezeu ! Ce au cu noi ?

Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească in ceruri!”, a scris Gheorghe Mihăilescu.

Romsilva: Cazurile de agresiune la adresa pădurarilor s-au menținut la nivel înalt în ultimii trei ani

Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a anunțat că Liviu Pop este al doilea pădurar ucis în timpul muncii, după ce, în urmă cu o lună, hoții de lemne au ucis un alt angajat.

„Acesta este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori. Cazurile de agresiune la adresa personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva s-au menţinut la un nivel înalt în ultimii cinci ani, pe fondul întăririi măsurilor de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale şi preluare în pază a unor păduri private care nu aveau asigurate servicii silvice”, se mai arată în comunicat.

Citeste si:  Rareș Bogdan, despre posibilitatea pensionării la 70 de ani: PNL nu a venit la putere să taie pensii sau salarii

Foto: proalba.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW