Păcăleala lui Grindeanu. Românii care merg cu trenul mai așteaptă un an intrarea în Schengen
![](https://mainnews.ro/wp-content/uploads/2024/12/466729465_1298293951651906_3166416698115417370_n.jpg)
Pasagerii trenurilor internaționale cu plecare sau sosire din/în România mai trebuie să aștepte un an pentru a beneficia efectele integrării țării noastre în spațiul Schengen, în condițiile în care Mersul Trenurilor Mersul Trenurilor 2024-2025 a fost deja întocmit și va intra în vigoare duminică, 15 decembrie, relatează Club Feroviar.
„Este oficial! De la 1 ianuarie 2025 suntem membri deplini ai Spaţiului Schengen, inclusiv cu frontierele terestre. De la 1 ianuarie 2025, pentru transportul feroviar, intrarea deplină în spaţiul Schengen înseamnă eliminarea controlului în frontieră. Se reduc astfel timpii de staţionare în frontiere cu aproximativ 30 de minute pentru fiecare tren, la punctele vamale de la: Curtici; Valea lui Mihai; Salonta; Episcopia Bihor; Carei”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.
Lucrurile nu stau chiar așa, după cum a explicat pentru Club Feroviar un specialist în domeniul transportului de călători pe calea ferată.
În primul rând, Mersul Trenurilor 2024-2025 a fost deja întocmit și va intra în vigoare duminică, 15 decembrie. Noul orar de circulație intră în vigoare la aceeași dată și în celelalte țări europene, printre care și Ungaria și Bulgaria – statele UE cu care avem frontieră terestră.
Dacă nu se mai fac controale la Curtici, de exemplu, trenul IR 346 Dacia București Nord-Wien Hauptbahnhof ar trebui să plece din Gara de Nord cu 30 de minute mai târziu față de ora programată – 15,07. Teoretic acest lucru ar fi posibil, practic însă posibilitatea se apropie de zero, căci trasele au fost făcute deja și pentru celelalte trenuri de pe traseu.
De aceeași părere este și Simona Istrate, președintele Consiliului Director al Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România.
„Reducerea timpilor de staționare și a eforturilor administrative în operațiunile feroviare transfrontaliere sunt obiective majore ale comunității feroviare europene, pentru a putea depăși reglementările naționale divergente. Este necesară – și este în atenția Comisiei Europene, în strânsă colaborare cu UIC, ERA și DG Move – alinierea proceselor, standardelor și regulilor pentru o colaborare internațională mai fluidă. Există deja o serie de proiecte de propuneri pentru norme aliniate privind poziția frânei, precum și o listă de tipuri de vagoane. Proiectul presupune sarcini de armonizare pentru a se alinia cu alte părți interesate – și anume administratorii de infrastructură și autoritățile naționale de siguranță. Declarația oficialilor din România cu privire la faptul că timpii de staționare în frontiere se vor reduce cu aproximativ 30 de minute pentru fiecare tren impunea o mai completă documentare”, a declarat Simona Istrate.
În concluzie, pasagerii feroviari din România și Bulgaria vor fi nevoiți să mai aștepte aproape un an, mai exact până la data de 13 decembrie 2025, când va intra în vigoare Mersul Trenurilor 2025-2026.
Până atunci, începând cu data de 1 ianuarie, călătorii trenurilor internaționale de noapte vor avea un singur câștig, și anume că nu vor mai fi treziți din somn, la vagon de dormit sau cușetă, de angajații Poliției de Frontieră din România sau Ungaria, pentru controlul pașapoartelor/cărților de identitate. Dar trenul tot va staționa și va pleca abia la ora programată.