Thursday, February 22, 2024
Jurnalism corect


Ore de educație juridică în școli și licee

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 noiembrie 2022 Etichete: , , ,

Elevii din școli și licee vor putea învăța despre Constituția României, drepturi, libertăți şi îndatoriri fundamentale aspecte privind procesul legislativ și multe alte chestiuni juridice. 

Ministerul Justiției a încheiat un nou protocol de colaborare cu Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România care are drept scop promovarea educației juridice la toate nivelurile de învățământ (primar, secundar, liceal și universitar), într-o manieră adaptată puterii de înțelegere a fiecărui participant.

Prin noul protocol de colaborare privind educația juridică în școli sunt valorificate bunele practici din protocolul anterior, încheiat în anul 2017, elementele de noutate fiind prezentarea temelor de educație juridică și în mediul universitar, precum și includerea în obiectul protocolului nu numai a elevilor și studenților, ci și a cadrelor didactice.

Nevoia de promovare a educației juridice în școlile din România are în vederea creșterea gradului de informare a elevilor și studenților cu privire la modalitățile de apărare a drepturilor lor și respectarea obligațiilor ce le revin și, implicit, întărirea capacității acestora de a identifica situațiile în care drepturile le sunt încălcate, precum și identificarea mecanismelor relevante de protecție a acestor drepturi.

Educația reprezintă cel mai important vector de schimbare a unei societăți, iar educația juridică a copiilor și tinerilor este o garanție timpurie că această schimbare este îndreptată în direcția corectă. Prin intermediul acestui protocol și al profesioniștilor dreptului ne propunem să contribuim la creșterea gradului de conștientizare, de cunoaștere și de aplicare practică a dreptului, precum și la promovarea Justiției și a valorilor morale inerente oricărei societăți democratice” a declarat secretarul de stat Nelu Ciobanu, coordonatorul proiectului din partea Ministerului Justiției.

Ce vor învăța elevii

Potrivit ministerului, domeniile care fac obiectul educației juridice în unitățile de învățământ cuprind, fără a se limita exclusiv la acestea: Constituția României, drepturi, libertăți şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcționarea sistemului judiciar, prevenirea și combaterea discriminării, cunoașterea, prevenirea și combaterea violenței în școli și a violenței domestice, combaterea consumului și a traficului de droguri, infracționalitatea în mediul online, precum și alte asemenea teme.

Sunt invitați să se alăture acestui proiect reprezentanți ai tuturor profesiilor juridice: magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, consilieri juridici, precum și reprezentanți ai societății civile, cu studii în domeniul juridic.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW