Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Ordonanța pentru majorarea salariilor bugetarilor, aprobată săptămâna viitoare

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 18 august 2022

Ordonanța pentru majorarea salariilor bugetarilor ar urma să fie aprobată săptămâna viitoare, a menționat joi, 18 august, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. 

„A fost o decizie luată în coaliție. Nu e vorba de bani și nu e vorba neapărat de majorări, o să reiau puțin trecutul: Am făcut legea bugetului de stat, am venit că dăm pentru zona bugetară doar pentru două famiilii ocupaționale, sănătate și educație, și că pentru celelalte familii ocupaționale, în funcție de cum evoluează execuția bugetară, veniturile statului, vom încerca la jumătatea anului să venim cu noi măsuri. S-a venit cu această propunere ca toate familiile ocupaționale care aveau o diferență de grilă până în 2022 să primească acest 1/4 și în direcția aceasta mergem, cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare”, a declarat joi, la finalul ședinței de guvern, Adrian Câciu, citat de Mediafax.

Ministerul Muncii a publicat miercuri, 17 august, un nou proiect de Ordonanță de urgență pentru majorarea salariilor bugetarilor, care însă nu prevede introducerea de noi sporuri pentru anumite categorii de angajați.

Potrivit proiectului de act normativ, salariile bugetarilor vor fi majorate cu un sfert din diferența până la grila din anul 2022, prevăzută în Legea salarizării.

„Începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se arată în proiectul de Ordonanță de urgență.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW