Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 6 iulie 2022

Proiectul de ordonanţă de urgență pentru modificarea Codului Fiscal intră miercuri, 6 iulie, în primă lectură în Guvern, după cum a anunțat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței Executivului de astăzi.

„Este foarte clar că avem nevoie de decizii coordonate şi discutate la nivelul instituţiei guvernamentale şi avem nevoie ca soluţiile să poată fi acceptate şi implementate în conformitate cu realitatea pe care o trăim. Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă şi angajamentul nostru pentru a asigura predictibilitate mediului de afaceri şi dezvoltării economice, într-un cadru fiscal cât se poate de agregat la nevoile şi situaţia curentă.

Astfel, în ședința de guvern de astăzi vom avea în primă lectură un proiect de OUG care vizează Codul Fiscal”, a declarat Ciucă.

Ulterior, ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a dat câteva detalii despre proiect.

„Acest proiect prevede o serie de ajustări ale Codului Fiscal, care sunt în concordanţă cu angajamentele asumate de România, în PNRR, în programul de guvernare şi în ceea ce înseamnă statutul de membru NATO, în sensul asigurării resurselor necesare înzestrării armatei române şi îmbunătăţirea securităţii naţionale, în contextul războiului din Ucraina.

Practic, ajustarea fiscală pe care o propunem prevede pe de o parte protejarea cetăţenilor României care au statutul de salariaţi şi au veniturile de până în 4.500 de lei, şi în acest scop avem o serie de deduceri şi pentru salariaţii care au în întreţinere alte persoane, inclusiv copii”, a precizat acesta.

Adrian Câciu a precizat că, pentru salariaţii tineri, de până la 26 de ani, ca titlu de noutate, se introduce o reducere de 15% din  impozit. „Pentru fiecare copil se va primi o deducere suplimentară de 100 de lei”, a precizat ministrul.

Ministrul de Finanţe a explicat și că există o serie de ajustări pe partea de capital şi companii, care reprezintă „eliminarea unor facilităţi, reconversia unor facilităţi acordate în anumite zone, care şi-au atins deja elementul de potenţial în anii care au trecut”.

El a menționat că atât Comisia Europeană, cât și majoritatea mediului de afaceri cer ca acestea să fie eliminate.

Premierul l-a întrerupt și a subliniat că este vorba de excepții, nu de facilități.

„Ne-am angajat prin PNRR şi prin întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii organismelor internaţionale ca aceste excepţii să fie eliminate şi să ajungem la o aplicare unitară în domniul fiscal”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *