Ludovic Orban: Pentru prima oară în România sunt posibile alegerile anticipate

Ludovic Orban a declarat marți seară, 26 octombrie, că nu exclude scenariul alegerilor anticipate și îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că „se încăpățânează” să propună prim-miniștri care nu pot strânge o majoritate parlamentară.
„Dacă chiriașul de la Cotroceni se încăpățânează în a impune un guvern care nu are majoritate parlamentară, eu vă spun că pentru prima oară în România sunt posibile alegerile anticipate(…)Până la urmă, ele sunt soluția dacă președintele se încăpățânează să nu țină cont de nevoia ca un premier desemnat să aibă capacitatea de a forma majoritate parlamentară”, a declarat Ludovic Orban, marți seară, la B1TV.
Fostul lider al PNL l-a amenințat pe Klaus Iohannis că poate ajunge în situația în care să fie suspendat din funcție.
„Păi, se poate ajunge la situația, prin absurd vorbind, în care Cîțu să rămână 3 ani la Palatul Victoria, așa ceva nu e admisibil, constituțional și nu are nimic democratic. Președintele, dacă se încăpățânează în a prezenta astfel de soluții absurde care nu țin cont de prevederile constituționale, inclusiv președintele poate ajunge în situația de a-i fi contestat mandatul de președinte, dacă el perpetuează în mod artificial criza”, a adăugat Orban.
Reamintim că Ludovic Orban a demisionat marți din grupul parlamentar al PNL, decizia fiind anunțată de liberal în cadrul unei intervenții în plenul Camerei Deputaților, reunit la ora 10:00. Totodată, fostul șef al liberalilor a precizat că încă nu își dă demisia din partid.
„Condițiile pentru revenirea în grup sunt clare: PNL să se întoarcă cu fața către cetățeni și să nu mai asculte comenzile absurde de la Cotroceni. A doua este ca Florin Cîțu și o parte din cei care l-au susținut să plece acasă, a treia condiție e refacerea coaliției. Dacă nu se vor întâmpla, e foarte posibil să-mi iau la revedere de la echipa demolatoare”, și-a explicat Orban decizia.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



