Friday, February 3, 2023
Jurnalism corect


Orban: Extinderea rețelelor de gaze din țară cu fonduri europene, una dintre prioritățile Guvernului

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 29 decembrie 2019 Etichete: , , , , ,

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, că una dintre prioritățile Guvernului este extinderea rețelelor de gaze, iar finanțarea va veni din fonduri europene.

Încă de pe acum, anunţ românii, în special din localităţile care nu sunt racordate la reţeaua de gaz, că am solicitat ca în exerciţiu financiar 2021-2027 să fie eligibile pentru finanţare, practic, înfiinţările de reţele de gaz sau extinderile de reţele, că mai sunt localităţi unde sunt începute reţele de gaz, dar nu au fost extinse. Din 2012, practic, aproape că nu s-a mai întâmplat nimic în domeniul gazelor, iar România, care este una dintre ţările cu cele mai bogate resurse de gaz natural, nu are conectată la reţea decât 36 % din populaţie. Am dat exemplul Ungariei, care are peste 90% din populaţie conectată la reţeaua de gaze, în condiţiile în care nu au resursele noastre de gaz, dimpotrivă, resursele lor sunt foarte mici. Deci, reprezintă o prioritate pentru noi şi vom solicita ca înfiinţările de reţelele de gaze în localităţi şi extinderile de reţele de gaz să fie finanţate din fondurile europene„, a afirmat Ludovic Orban, aflat într-o vizită în județul Vâlcea, potrivit Agerpres.

De asemenea, acesta a anunțat că s-au demarat proiecte pentru astfel de acțiuni, însă nu sunt finalizate din cauza „lipsei acute de finanțări”.

Deci, concentrarea noastră va fi pe a finaliza PNDL 2 şi PNDL 1, pentru că încă există proiecte din PNDL 1 care nu au fost finalizate din cauza unei lipse acute de finanţări. Uitaţi-vă ce au făcut anul acesta. Au deschis un front de lucru fără să asigure resursele financiare. Noi am fost obligaţi la Ordonanţa de Urgenţă de rectificare a bugetului să creştem bugetul Ministerului Dezvoltării cu peste 2 miliarde astfel încât să putem să onorăm facturile pentru lucrările care au fost efectuate în cadrul PNDL 2„, a mai adăugat Orban.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW