Monday, July 13, 2020
Jurnalism corect


Orban, despre decizia CCR privind amenzile aplicate în perioada stării de urgență: Mă şochează. Este în favoarea minorităţii reduse care nu respectă legea

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 6 mai 2020

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că decizia CCR privind amenzile aplicate în perioada stării de urgențe îl șochează, aceasta fiind în favoarea minorității reduse care nu respectă legea.

”Vom căuta o cale legală care să permită autorităţior să lupte împotriva celor care nu respectă regulile şi îi pun în pericol pe ceilalţi cetăţeni”, a afirmat prim-ministrul.

„Exact ca şi în alte decizii luate de actuala CC în perioada lui Dragnea, şi decizia asta arată că actuala Curte Constituţională este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancţionând pe toţi cetăţeni corecţi, care au respectat relgementările, care au respectat regulile care au fost impuse în perioada stării de urgenţă prin ordonanţe militare. Practic, prin această decizie, Guvernul, autorităţile se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a afirmat Orban, miercuri seară.

Premierul susține că prin decizia CCR se poate ajunge în situația în care autoritățile să nu mai poată da nicio amendă.

„Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic şi care se situează pe linia deciziilor care sunt luate în favoarea minorităţii extrem de redusă care încalcă legea şi nesocoteşte majoritatea zdrobitare a cetăţenilor români care respectă legea şi s-a comportat în toată această perioadă responsabil”, a mai spus el.

Ludovic Orban a mai explicat că decizia judecătorilor CCR este „este o invitaţie pentru fiecare cetăţean la nerespectarea legii, la nerspectarea regulilor care sunt stabilite în situaţia de urgenţă”.

Curtea Constituțională a României a admis, miercuri sesizarea, Avocatului Poporului împotriva ordonanței de urgență care instituie amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea izolării și a restricțiilor de circulație impuse în ordonanțele militare.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW