Stirile zilei

Orban anunță că Guvernul își asumă răspunderea pentru abrogarea Ordonanței 51. Președintele FORT: În Comisia de Transporturi/ Practic transportul județean rămâne în aer

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat, marți, că Guvernul își va asuma răspunderea pentru abrogarea ordonanței 51. Contactat de mainnews.ro, președintele Federației operatorilor români de transport (FORT) a declarat că nu a existat o dezbatere cu Executivul pe această temă și că transportul public județean riscă să rămână în aer.

„Al treilea subiect pe care ne vom angaja răspunderea este ordonanța 51, care se referă la transportul intrajudețean. Vreau să vă semnalez că am primit extrem de multe sesizări din partea multor părinți, că mulți copii sunt în situația în care nu pot să se ducă la școală pentru că nu li se asigură transportul decât dacă plătesc contravaloarea cursei dus-întors pe care trebuie să o facă. Este vorba despre copii care se duc la școală nu în localitatea unde domiciliază ci în altă localitate și chiar sunt multe familii care nu iși perimt să suporte acest cost . De asemenea, mi s-a semnalat că mijloacele de transport care au licențe și care fac cursele, nici măcar nu opresc în locurile obișnuite să ia copii. Nu putem accepta o astfel de situație în care se restrângem accesul la educație a unor copii care vor să și au dreptul să învețe și să se ducă la școală și va trebui să soluționăm aceste probleme”, a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern, de marți.

Președintele FORT a declarat, pentru mainnews.ro, că Guvernul nu a dezbătut acest subiect și că nu există o opinie sau un material de reglemantare clar privind ordonanța 51.

„Dacă Guvernul a prevăzut măsuri tranzitorii vom afla din presă pentru că pe noi nu ne-a întrebat nimeni absolut nimic. Oficial, nu a existat o opinie cu Guvernul, nu a existat o dezbatere pe un material de reglementare, pe material legislativ de la Guvern. Nu știm absolut nimic”, a spus președintele FORT.

OUG 51, respinsă în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor

Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un raport de respingere pentru proiectul de aprobare a OUG privind transportul de persoane. Proiectul prevede excluderea transportul rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice.

Președintele Federației operatorilor români de transport (FORT), Augustin Hagiu, spune căl transportul județean riscă să rămână în aer.

„Eu nu am văzut forma ordonanței pe care o promovează. Eu astăzi am fost în parlament în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților pentru că ordonanța 51 era pe ordinea de zi în ședința de astăzi. De la Guvern, direcțiunea transmisă către Comisie și către președinția Comisiei a fost de respingere, cu toate că avizele de la toate celelalte comisii erau favorabile pentru adoptare. În Comisia de Transporturi a fost respinsă ordonanța 51. Asta înseamnă că licențele de transport astăzi valabile, pierdându-și valabilitatea prin efectul respingerii ordonanței, trebuie predate. Asta înseamnă că din momentul publicării în Monitorul Oficial, practic transportul județean rămâne în aer”, a declarat Augustin Hagiu.

Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un raport de respingere pentru proiectul de aprobare a OUG privind transportul de persoane, care elimină transportul rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice.

Camera Deputaţilor este for decizional.

În luna septembrie, Senatul a aprobat ordonanța de urgență pentru transportul de persoane.

Prin acest proiect de lege este stabilit faptul că Consiliile Judeţene au atribuția de a corela programul de transport al persoanelor cu orarul de funcţionare al unităţilor de învăţământ.

„Corelează programul judeţean de transport cu orarul de funcţionare al unităţilor de învăţământ, iar în situaţia în care nu se poate realiza aceasta, consiliile judeţene şi consiliile locale sunt obligate să asigure transportul elevilor prin curse regulate speciale”, se arată în noua prevedere care a fost adăugată de Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

Conform ordonanței adoptată de Senat, atribuţia Consiliilor Judeţene prin care se aprobă tarifele propuse de firmele de transport de persoane a fost eliminată.

Guvernul își pune mandatul pe masă pentru rezolvarea problemei trasportului școlar

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat recentcă Guvernul își va pune „mandatul pe masă”, dacă nu va reuși abrogarea Ordonanței 51 astfel încât problema transportului școlar să fie rezolvată.

Ordonanța de urgență nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane a lăsat transportul școlar al elevilor în afara serviciilor publice de transport județean.

De asemenea, OUG 51 elimină transportul rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice și astfel se va desfăşura în regim comercial.

sursa foto: Cuget Liber

Articole Recomandate

Back to top button