Orașul în care autoritățile nu mai fac față celor care nu respectă măsurile impuse în timpul stării de urgență/ Edil: Circulă nestingheriți și nu sunt verificați

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, solicită sprijinul Poliției și al Armatei pentru că nu îi poate ține în case pe cei care se află în autoizolare. Potrivit edilului, sunt multe persoane care mint cadrele medicale, se comporta violent cu ele și circulă nestingherite prin oraș.
Edilul susține că forțele de ordine din oraș nu pot face față „numărului mare de iresponsabili”.
„Având în vedere nenumăratele mesaje, însoțite de fotografii și apeluri telefonice primite din partea cetățenilor revoltați de inconștiența unui număr mare de persoane ce refuză să respecte obligațiile privind limitarea deplasărilor și răspândirea Covid-19 (care încalcă autoizolarea, mint cadrele medicale, se comportă violent cu cadrele medicale, punându-le în pericol, circulă nestingheriți prin oraș și nu sunt verificați etc.), precum și de ineficiența în gestionarea acestor situații de către efectivele insuficiente ale Poliției Naționale, Jandarmeriei și Poliției Locale (…) solicit suplimentarea forțelor de ordine, prin intervenția forțelor armate”, este mesajul transmis de Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.
Viorel Ionescu precizează că dacă măsurile luate de autorități în timpul stării de urgență nu vor fi respectate, Hârșova, oraș situat la 25 de km de Țăndărei, poate deveni, la rândul său, un focar de infecție.
„Ignorarea acestor solicitări este de natură să crească riscul răspândirii noului Coronavirus în orașul Hârșova, mai ales pe fondul numărului crescut de cazuri depistate pozitiv în localitatea Țăndărei, ce riscă să devină un focar de infecție, aflată la aproximativ 25 km de orașul nostru”, a mai transmis primarul din Hârșova.
Inquam Photos / Octav Ganea



