Stirile zilei

Opt nou-născuți de la maternitatea din Târgu Mureș, infectați cu bacteria Serratia Marcescens. Ancheta indică probleme la dezinfectarea cateterelor ombilicale

Opt nou-născuți de la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș au fost diagnosticați, la începutul lunii iunie, cu infecție în sânge (sepsis) provocată de bacteria Serratia Marcescens. Cazurile au apărut într-o secție cu cel mai înalt nivel de îngrijire din România, unde sunt tratați prematuri și copii cu patologii grave.

Medicul Mihai Negrea, specialist epidemiolog și coordonator în managementul infecțiilor asociate asistenței medicale, a explicat pentru News.ro modul în care situația a fost gestionată. Potrivit acestuia, primele suspiciuni au apărut la începutul lunii iunie, iar primul rezultat pozitiv a fost confirmat pe 3 iunie.

„La începutul lunii iunie 2025 am avut 8 infecţii în sânge, sepsis se numesc, cu Serratia Marcescens, în compartiment de terapie intensivă şi prematuri, că la noi sunt într-un singur loc – două saloane de terapie intensivă şi două de prematuri”, a relatat medicul.

Imediat după identificarea primului caz, echipa de prevenire a infecțiilor din spital a introdus măsuri stricte pentru limitarea răspândirii bacteriei. „La primul rezultat de laborator, nu ştim în momentul ăla dacă e infecţie, dacă e colonizare, dar noi dăm măsuri de limitare după primul rezultat de laborator…”, a explicat dr. Negrea.

În doar trei zile, numărul bebelușilor confirmați a ajuns la opt. DSP a fost informat încă de la început, iar spitalul a suspendat internările și transferurile până la clarificarea situației. Copiii infectați au fost grupați în același salon și îngrijiți de personal medical dedicat, echipat complet cu echipament de protecție. Cei neinfectați au fost mutați separat, pentru a reduce riscul de contaminare.

„În zilele următoare au ieşit pozitive şi alte cazuri, în total am ajuns la 8 în trei zile, pozitive cu sepsis. A doua zi după ce am avut primul caz, am anunţat DSP că avem o suspiciune de focar…”, a detaliat epidemiologul.

Pentru identificarea sursei, s-au efectuat probe din mediul spitalicesc – de pe suprafețe, chiuvete, mâinile personalului și chiar din dezinfectanți. Ancheta a arătat că problema era legată de modul de dezinfectare a cateterelor ombilicale.

„Am realizat cam cum s-a transmis… toţi copiii care s-au infectat aveau catetere ombilicale… Noi ce ne-am dat seama este că dezinfecţia pe acele catetere se făcea cu o singură ştergere… am observat că este nevoie de trei ştergeri ca să se ajungă la un nivel de încărcătură microbiană acceptabilă”, a explicat dr. Negrea.

După corectarea procedurii, nu au mai fost raportate alte cazuri. Cei opt bebeluși infectați au primit imediat tratament, fără a se aștepta rezultatul final al antibiogramei, lucru care, potrivit medicului, a fost esențial pentru supraviețuirea lor.

„Nu s-a pierdut timp deloc… la toţi ceilalţi copii care aveau simptome de infecţie au primit tratament de la medicii curanţi pe bacteria respectivă”, a subliniat acesta.

Dr. Mihai Negrea a atras atenția că infecțiile asociate actului medical pot apărea oricând, important fiind modul rapid și corect în care sunt raportate și gestionate: „Inevitabil, din când în când vor apărea infecţii şi focare. Dacă în spital descoperim o situaţie, nu o sancţionăm… vrem să încurajăm raportarea.”

foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Articole Recomandate

Back to top button