Monday, October 25, 2021
Jurnalism corect


Opoziția, despre decizia Avocatului Poporului de a contesta la CCR Codul Administrativ: Renate Weber e avocatul poporului în măsura în care acest lucru foloseşte ALDE în lupta cu PSD

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 28 august 2019 Etichete: , ,

USR, partidul care a cerut încă de acum două luni Avocatului Poporului să ia act de neconstituționalitatea Codului Administrativ, îi reproșează Renatei Weber că a reacționat abia după ce partidul din care a făcut parte a ieșit de la Guvernare. Senatorul Florina Presadă susține că sesizarea depusă de USR a fost ignorată până acum de Avocatul Poporului care a profitat de situația politică actuală pentru a acționa. 

„Doamna Weber reia şi dumneaei în sesizarea CCR chestiunea urgenţei şi a delegării legislative, însă nu pomeneşte nimic despre pensiile speciale ale primarilor sau alte elemente ce ar putea fi neconstituţionale pe care le-am semnalat (deciziile privind patrimoniul din consiliile locale/judeţene nu se mai iau cu 2/3 din voturile consilierilor în funcţie, raportul de serviciu al unui funcţionar public nu se mai suspendă la trimiterea acestuia în judecată etc.). CCR nu se va pronunţa, deci, decât pe cele 3 puncte din sesizarea făcută de Avocatul Poporului, care nu includ alte lucruri cu consecinţe extrem de grave asupra administraţiei publice româneşti”, a scris senatorul USR pe Facebook.

În urmă cu două luni, USR i-a cerut Renatei Weber să conteste la Curtea Constituțională ordonanța de urgență privind Codul Administrativ. Printre motivele invocate se numără şi lipsa caracterului de urgenţă a actului normativ adoptat de Guvern.

În sesizarea USR trimisă Avocatului Poporului se face referire și la pensiile speciale pentru anumite categorii de aleși locali, declarate deja neconstituționale de CCR. Se contestă şi prevederea care îl obligă pe preşedintele României să răspundă în maximum 10 zile la propunerea premierului de numire a unui nou ministru.

„Deciziile Curţii Constituţionale a României nu prevăd un termen pentru numirea unui nou ministru, iar introducerea unui asemenea termen afectează chiar principiul colaborării loiale între instituţiile statului şi intervine într-un domeniu în care legiuitorul constituant a lăsat chiar actorilor implicaţi o marjă tocmai în considerarea acestui principiu. Chestiunea în cauză ţine de raportul Preşedinte – Guvern, unde actorii trebuie să se consulte, în baza acestui principiu al colaborării loiale”, se arată în sesizarea USR.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW