„Operațiunea cerneală ieftină”. Grupare italiană care a fraudat bugetul UE cu peste 50 de milioane de euro, destructurată de Parchetul European
18 persoane au fost arestate joi, 26 ianuarie, în Veneția, unde a avut loc o operațiune de amploare a Parchetului European (EPPO) împotriva unei grupări acuzate că ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu 58 de milioane de euro.
Operațiunea care a purtat denumirea „Cerneală Ieftină” a fost demarată în anul 2020 și a vizat companii italiene care vindeau consumabile de papetărie la prețuri atât de scăzute față de restul competitorilor încât au intrat în atenția autorităților, se arată într-un comunicat transmis de EPPO.
În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit o rețea formată din peste 30 de indivizi care controlau firme din Italia și din alte state europene și aduceau în țară materiale de papetărie fără să plătească și taxa pe valoare adăugată.
„Evitarea plății TVA a permis grupării să revândă produsele importante – în principal tonere pentru imprimante profesionale, dar și materiale de papetărie – la prețuri extrem de avantajoase, distorsionând principiile competiției corecte pe piață”, se arată în comunicatul EPPO.
Principalii suspecți sunt doi antreprenori italieni care ar fi controlat prin interpuși peste 30 de firme. Aceștia au fost reținuți de autorități, iar bunurile lor, în valoare de 26 de milioane de euro, au fost confiscate.
„Profitul generat de pe urma fraudei le-a permis suspecților să acumuleze o avere impresionantă, incluzând un autoturism Ferrari și mai multe mașini de lux, precum și proprietăți imobiliare valoroase. Gruparea mai este suspectată că a spălat bani prin investiții, în Italia și străinătate, în turism, catering, imobiliare și criptomonede”, au mai transmis procurorii europeni.
Trei dintre cei 18 suspecți reținuți joi la Veneția vor rămâne în închisoare, 8 vor fi plasați în arest la domiciliu, 3 vor fi plasați sub control judiciar, iar alți 4 nu vor mai avea dreptul de a deține funcții de execuție în cadrul unor societăți comerciale.
În urma celor peste 30 de percheziții, au fost confiscate bunuri, active financiare, vehicule și proprietăți imobiliare în valoare de 58 de milioane de euro, pentru a acoperi prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii