Friday, April 12, 2024
Jurnalism corect


Operațiune amplă a polițiștilor de frontieră în mai multe județe din vestul țării pentru probarea unor infracțiuni de trafic de migranți

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 22 ianuarie 2024 Etichete: , , ,

La data de 22.01.2024, forțele de ordine au desfășurat o operațiune amplă împotriva traficului de migranți și au efectuat 35 de percheziții în cinci județe din vestul țării. Operațiunea a fost coordonată de Poliția de Frontieră Oradea și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad și a beneficiat de supravegherea procurilor DIICOT – Biroul Teritorial Arad. Acțiunea a vizat destructurarea unui presupus grup infracțional implicat în traficul de migranți, în Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, marcând un efort comun împotriva infracționalității transfrontaliere. 

„La data de 22.01.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea efectuează 35 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

De asemenea, sunt puse în executare 43 de mandate de aducere.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 – ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop traficul de migranți”, se transmite în comunicatul oficial.

Poliția de Frontieră

Recrutare din marile orașe

Victimele ar fi fost recrutate din București și Timișoara, din rândul celor care dețineau permise de ședere sau vize de muncă, și erau adăpostiți în localitățile din proximitatea granițelor, Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul organizării ilegale a trecerii frontierei românești către Europa de Vest. În timpul anchetei, au fost identificate mai multe operațiuni ilegale de transport al migranților.

„Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila, Vrancea, Sibiu, cel al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Sibiu și jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Arad și Bihor, precum și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara.
Suportul de specialitate este asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română”, transmite sursa citată.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe întreg parcursul procesului penal.

Sursă foto: Poliția de Frontieră

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW