OMS: Dacă viața angajaților din sistemul sanitar nu este prioritizată, mulți oameni vor muri
Organizația Mondială a Sănătății a precizat, luni, că viața angajaților din sistemul sanitar trebuie prioritizată, fiindcă dacă aceștia se vor infecta cu virusul Covid-19, „mulți oameni vor suferi”.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a mai menționat că pandemia de coronavirus „se accelerează” dar traiectoria ei poate fi modificată. Acestea le-a solicitat țărilor să treacă la „atac” prin testarea tuturor cazurilor și plasându-i în carantină pe cei apropiați ai acestora.
„Mai mult de 300.000 de cazuri de Covid-19 au fost semnalate până acum. Este sfâşietor. Pandemia se accelerează, dar noi putem să-i schimbăm traiectoria”, a declarat Ghebreyesus.
Reprezentanții OMS au mai anunțat că de luni vor fi luate măsuri și pentru persoanele aflate în închisoare, prin limitarea vizitelor, consultații medicale periodice și izolare.
„Eforturile în lupta contra propagării maladiei ar putea să eşueze dacă neglijăm măsurile preventive în închisori”, a avertizat OMS Europa.



