OMS avertizează: Este nevoie de o vigilenţă extremă pentru relaxarea restricțiilor
Din ce în ce mai multe țări au început să iasă din izolare și să repornească motoarele economiei. Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că este nevoie de o „vigilenţă extremă” pentru relaxarea restircțiilor, astfel încât un posibil al doilea val de coronavirus să fie evitat.
Germania și Coreea de Sud sunt printre țările care au înregistrat accelerări ale noilor infecții cu Covid-19 după ce au început relaxarea regimului de izolare.
„În prezent, vedem un pic de speranţă pe măsură ce multe ţări ies din aceste regimuri de izolare„, a declarat doctorul Mike Ryan, şeful programului de urgenţă al OMS, în cursul unei conferinţe de presă.
Oficialul a mai adăugat că pentru realizarea acestui lucru „este necesară o vigilenţă extremă”.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că acest proces este „complex şi dificil” soluția fiind o ridicare a restricțiilor „lentă şi stabilă”.
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro