Olguța Vasilescu amenință cu ruperea coaliției dacă USR și PNL își pun candidat comun la PMB: „Nu putem să mergem pe Balada Mioriţa”
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, lansează un avertisment dur la adresa partenerilor de guvernare și spune clar că actuala coaliție de guvernare se va rupe dacă liberalii vor decide să susțină un candidat comun cu USR pentru Primăria Municipiului București.
Invitată la Antena 3, Vasilescu a declarat că existența unei alianțe locale între PNL și USR ar reprezenta o „mini-coaliție în interiorul coaliției”.
„Aici este vorba despre un acord politic. Dacă suntem într-o coaliţie, fie avem un candidat comun al coaliţiei, fie fiecare partid candidează singur. Adică nu poţi să ai o mini-coaliţie în interiorul coaliţiei. Şi atunci am spus că nu putem să mergem pe Balada Mioriţa cu Baciul Ungurean şi cu cel Vrâncean se unesc ca să-l omoare pe Baciul Moldovean. Dacă vom avea un acord politic în care fiecare partid, de exemplu, merge de sine stătător, atunci nu va fi niciun fel de problemă de înţelegere pe acest subiect”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Coaliția de guvernare nu a ajuns încă la un acord în privința datei de desfășurare a alegerilor pentru Primăria Capitalei, în condițiile în care PSD se opune organizării scrutinului în acest an. Termenul legal a fost deja depășit, iar dacă liderii politici nu reușesc să ajung în zilele următoare la un acord, alegerile se vor desfășura cel mai devreme în primăvara anului viitor.



