Monday, May 17, 2021
Jurnalism corect


OFICIAL Dosar penal la DSP Arad și Spitalul Județean Arad pentru zădărnicirea combaterii bolilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 octombrie 2020 Etichete: ,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a confirmat oficial, după perchezițiile la Direcția de Sănătate Publică Arad și Spitalul Județean Arad relatate de Mainnews.ro, că procurorii efectuează cercetări in rem pentru comiterea infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, abuz în serviciu în formă continuată, neglijență în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată.

„Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea și în baza delegării procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au participat ieri, 7 octombrie 2020, alături de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Biroul de Investigaţii Criminale, precum și polițiști din cadrul Brigăzilor de Combatere a Crimei Organizate Timișoara și Craiova – Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Mehedinți la efectuarea unui număr de șapte percheziții domiciliare la mai multe adrese, imobile aflate pe raza municipiului Arad, respectiv la instituţii publice şi locuinţe proprietate personală.

Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează „in rem” acte de urmărire penală, cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, abuz în serviciu în formă continuată, neglijență în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Potrivit surselor Mainnew.ro, ar fi vorba despre nereguli cu privire la achiziția de materiale de protecție împotriva noului coronavirus.
Totodată, se verifică informații potrivit cărora ar fi fost făcute la negru teste pentru depistarea virusului și s-ar fi cerut bani pentru acestea.

CITEȘTE ȘI: SURSE Descinderi la DSP Arad și Spitalul Județean din Arad. Suspiciuni de gestionare defectuoasă a pandemiei

Sursa foto: upload.wikimedia.org

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW