Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


OFICIAL Consiliul UE a aprobat primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 31 decembrie 2023 Etichete:

Consiliul Uniunii Europene a votat în unanimitate primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, începând din martie 2024, a anunțat, sâmbătă seară, Comisia Europeană.

Decizia Consiliului UE este însoţită de două declaraţii politice complementare, una trilaterală Austria – România – Bulgaria şi alta individuală a Comisiei Europene, care prevăd, de asemenea, măsurile de întărire a controlului la frontiere şi de aplicare a Regulamentului Dublin, precum şi angajamentul politic de a continua în 2024 discuţiile privind aplicarea acquis-ului integral Schengen, inclusiv cu privire la frontierele terestre.

„Comisia salută decizia luată astăzi în unanimitate de Consiliu, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024. Aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. Discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Klaus Iohannis: Obiectivul prioritar al României rămâne acela de a aplica integral acquis-ul Schengen

„Decizia privind intrarea în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024 este un prim pas important pe care l-am făcut astăzi. Acest rezultat pozitiv de etapă se datorează implicării active a tuturor instituţiilor cu atribuţii în materie, mai ales Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe. În continuare obiectivul prioritar al României rămâne acela de a aplica integral acquis-ul Schengen, prin parcurgerea şi a ultimei etape, respectiv eliminarea controalelor la frontierele terestre interne, aşa cum prevede şi Decizia Consiliului UE adoptată astăzi”, a transmis, sâmbătă seară, preşedintele Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu: Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest capitol

„După 13 ani de eşecuri şi umilinţe, Guvernul pe care îl conduc a pornit un proces care de astăzi este ireversibil. Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest capitol prin eliminarea controalelor şi la frontierele terestre”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Ursula von der Leyen: O zi de mare mândrie pentru România și Bulgaria

„O zi de mare mândrie pentru România și Bulgaria. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene și maritime cu reprezintă un pas major înainte, pentru ele și pentru spațiul Schengen. Au muncit din greu.  O merită. Vor face Schengen și mai puternic”, a scris Ursula von der Leyen, pe X.

 

Ce înseamnă spațiul Schengen

Spaţiul Schengen de liberă circulaţie al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale şi una dintre cele mai preţuite de cetăţenii UE. Ceea ce a început ca un proiect interguvernamental între cinci state membre în 1985 – Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg – s-a extins treptat, de-a lungul a şapte etape de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume.

Beneficiile eliminării frontierelor interne rămân la fel de convingătoare şi astăzi ca şi în 1985, consideră Comisia Europeană.

Spaţiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Conform tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, atunci când sunt pregătite, membri cu drepturi depline ai spaţiului Schengen. Acesta este atât un drept, cât şi o obligaţie.

În prezent, spaţiul Schengen cuprinde 27 de ţări şi se întinde pe o suprafaţă de 4 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de aproape 420 de milioane de persoane.

Cu România şi Bulgaria, spaţiul Schengen va creşte la 4,5 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de 450 de milioane de locuitori, menţionează comunicatul executivului european.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW