Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Obligativitatea măsurării individuale a consumului de energie termică va fi din nou amânată / Radu Opaina, fost director RADET: Oamenii ar băga bani în ceva care le produce facturi duble

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 20 noiembrie 2023

Termenul de intrare în vigoare a legii privind obligativitatea contorizării individuale a energiei termice consumate va fi din nou amânat cu un an, până pe 31 decembrie 2024. Un grup de parlamentari, în frunte cu ministrul energiei, Sebastian Burduja, a inițiat un proiect de lege în acest sens, justificând că cei mai mulți dintre locatarii branșați la sistemele centralizate de energie termică nu sunt încă pregătiți.

Consumatorii de energie termică racordați la sistemele de alimentare centralizată nu vor fi obligați să își monteze nici anul acesta contoare individuale de măsurare a consumului. Cu toate că o lege în acest sens a fost adoptată în urmă cu 3 ani, responsabilii au decis să îi păsuiască din nou pe cetățeni.

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, unul dintre inițiatorii proiectului de lege, susține că în acest interval consumatorii vulnerabili vor fi sprijiniți cu 750 lei pentru a-și monta respectivele dispozitive.

„Iniţiatorii liberali vor compensarea costului achiziţiei şi montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuinţă. Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire”, afirmă liberalii.

Radu Opaina: Oamenii ar băga bani în ceva care le produce facturi duble

Legea, așa cum a fost adoptată, nu este însă văzută cu ochi buni de toată lumea. Radu Opaina, președintele Federației Asociaților de Proprietari din România, susține că actul normativ conține prevederi care se bat cap în cap, astfel încât acesta nu poate fi aplicat.

„Nu este vorba despre repartitoare. În condițiile legii, nu sunt obligatorii aceste jucării pentru că nu sunt rentabile. Oamenii ar băga bani în ceva care le produce facturi duble. Legea este neclară și creează haos. Este o lege care nu poate fi aplicată. Este o lege moartă din start”, a declarat Radu Opaina pentru Mainnews.ro.

Fostul director al RADET susține că singurul mod prin care se poate cu adevărat măsura consumul de energie termică este montarea unor gigacalorimetre. Prețurile unor astfel de aparate sunt ceva mai mari decât repartitoarelor, însă, explică Opaina, acestea ar asigura factori mult mai mici pentru cei care aleg să le monteze.

„Contorizarea individuală este cu totul altceva. Înseamnă montarea de aparate de contorizare a energiei termice, numite gigacalorimetre în România, nu repartitoare. S-au făcut în multe blocuri asemenea contorizări. Astea sunt rentabile. Principiul european este una, iar cum se aplică în România este cu totul altceva. Repartitorul nu este un aparat metrologic de măsură a energiei termice. Propaganda s-a axat pe țeapă. De aici e confuzia. Diferența de preț nu este mare. Investiția ar fi dublă, dar obții ceva. La celelalte faci o investiție și obții factură dublă”, a explicat Radu Opaina.

Uniunea Europeană recomandă de mai muți ani contorizarea individuală a consumului de energie termică ca măsură pentru responsabilizarea consumatorilor, ceea ce ar duce la reducerea consumului. Cu toate acestea, nici Ministerul Energiei și nici autoritățile locale, care ar trebui să fie direct interesate de acest obiectiv, nu au tratat la modul serios problema și au pasat responsabilitatea către asociațiile de proprietari.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW