Thursday, July 9, 2020
Jurnalism corect


Oana Hăineală, candidat pentru funcția de adjunct al procurorului-șef DIICOT: Avem colegi tineri care părăsesc sistemul de frica pierderii pensiilor

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 29 ianuarie 2020 Etichete: ,

Procurorul Oana Andreea Schmidt-Hăineală își susține, miercuri, candidatura pentru funcția de adjunct al procurorului-șef DIICOT, în fața comisiei Ministerului de Justiție.

Oana Hăineală susține că tot mai puțini procurori vor să ocupe funcții în marile parchete din România.

„DIICOT funcționează cu cel mai mic număr de procurori din ultimii trei ani, la nivelul lunii decembrie fiind ocupate un număr de 200 de posturi de execuție, 50 posturi de conducere. În prezent avem un interviu, pentru recrutarea de procurori. În cursul anului trecut am constatat că din ce în ce mai puțini se înscriu, și dacă la DIICOT încă mai vin, problema mai mare este la DNA, unde nici măcar nu se acoperă numărul de locuri cu numărul de candidați. (…)”, susține procurorul.

Din punctul de vedere al Oanei Hăineală, una dintre vulnerabilitățile DIICOT este vechimea de 10 ani impusă prin noile acte normative în domeniul justiției, fără luare în considerare a INM-ului .

„Aceste vulnerabilități țin de cadrul legal, de contextul infracțional, dar și de peisajul riscurilor de criminalitate și de securitate. Din punct de vedere al resurselor umane și al cadrului legal incident, o să menționez vechimea impusă prin noile reglementări normative în domeniul justiției, 10 ani vechime fără luarea în considerare a INM-ului reprezintă foarte mult.

De asemenea, suntem în situația în care la nivelul sistemului au fost organizate e către CSM, succesiv, concursuri repetate de promovare pe loc, s-a scos un număr foarte mare de posturi la aceste concursuri, și avem mulți magistrați care funcționează la parchete de judecătorie, de tribunale sau de curți de apel, dețin grade profesionale superioare cu nivelul de salarizare aferent și trebuie să recunoaștem, una din motivațiile pentru care procurorii vin în structurile specializate este și cea financiară, este vorba și de diferența de salariu.

Nu vreau să critic CSM-ul, nu vreau să îngrădesc dreptul colegilor de a accede la grade profesionale superioare, dar dincolo de asta, cred că trebuie realizat un balans între politica de personal și necesitatea de a asigura funcționarea structurilor specializate, pentru că în situația în care suntem noi este și DNA-ul”, susține Hăineală.

Hăineală: Avem colegi tineri care părăsesc sistemul de frica pierderii pensiilor

O altă vulnerabilitate, susține Hăineală, este legată de fluctuația de personal, iar în contextul actual în care se vorbește despre eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților, mulți procurori părăsesc sistemul de frica să nu își piardă pensiile.

„O altă vulnerabilitate este fluctuația de personal, sunt pensionările, sunt procurorii care își încetează activitatea, deși numărul acestor procurori de la DIICOT, este relativ mic. Problema pensionărilor, în contextul actual cu discuțiile legate de pensiile magistraților, începe să devină acută, pentru că avem colegi care sunt tineri, care împlinesc 25 de ani vechime dar au 47, 48 de ani și care de frica pierderii pensiilor părăsesc sistemul”, mai susține sursa citate.

Volumul mare de muncă, vulnerabilitatea DIICOT

De asemenea, candidatul pentru funcția de adjunct în DIICOT a menționat volumul mare de lucru ca fiind o altă vulnerabilitate a instituției.

„Volumul mare de lucru este o altă vulnerabilitate. Cauzele complexe sunt o vulnerabilitate pentru că stocul de dosare vechi este un bagaj cu care DIICOT vine din urmă și de care va trebui să scăpăm și să îl diminuăm. Cum DIICOT lucrează în mod nemijlocit cu Direcția de Combatere a Crimei Organizate, rezultatele noastre depind în mare măsură de statusul în care se află DCCO, ori la ora actuală, deși DCCO are polițiști foarte buni, nu are polițiști suficienți. Sunt foarte mulți care au ieșit la pensie, care au plecat în alte structuri și atunci complică situația.

Avem nevoie să recalibrăm competența materială a DIICOT, sens în care am și propus Ministerului Justiției o serie de modificări legislative privind infracțiunile informatice, privind redarea în competența DIICOT a infracțiunilor de evaziune fiscală cu prejudiciul adus bugetului consolidat de stat mai mare de 20 de milioane de lei”, a mai menționat Hăineală.

Aceasta susține că anumite decizii ale CCR, netranspuse în Codul penal și Codul de procedură penală  se reflectă negativ în activitatea DIICOT.

„În primul rând, nepunerea în acord a legislației cu deciziile CCR este într-un ușor dezacord cu art.147, alin. 4 din constituția României. La ora aceasta, judecătorii și procurorii ajung să judece și să soluționeze dosarele având într-o parte Codul Penal și Codul de Procedură Penală și în altă parte un teanc mare de decizii CCR, din care cred că niciuna nu a fost transpusă.

Avem de exemplu decizia privind eliminarea fizică din dosar a probelor considerate nelegale.

Sunt foarte multe astfel de decizii”.

Hăineală: Specialiștii financiari care lucrează în cadrul DIICOT nu au acces complet la bazele de date ale ANAF

Candidatul la funcțiia de adjunct al DIICOT susține că o problemă în cadrul instituției o reprezintă faptul că specialiștii financiari care funcționează în cadrul DIICOT nu au acces la bazele de date ANAF, ceea ce îngreunează investigațiile financiare.

„La acest moment specialiștii financiari care funcționează în cadrul DIICOT, în urma modificărilor legislative de anul trecut, când au trecut de la ANAF la Ministerul Public, nu au acces complet  la bazele de date ale ANAF, ceea ce îngreunează investigațiile financiare. Și noi facem aceste investigații prin intermediul serviciului de specialitate de la DCCO (…) Au avut acces după care în urma încetării detașării de la ANAF, a existat o perioadă în care nu li s-a dat acces la baza de dată ANAF, pentru că nu mai erau angajați ANAF. (..) Din câte știu acum două săptămâni nu aveau acces la bazele de date ANAF”, a mai precizat Hăineală,

Întrebată cum va reuși, în ipoteza în care va ajunge adjunct al procurorului-șef DIICOT, să facă atractivă funcția de procuror în cadrul instituției, Oana Hăineală a răspuns:

„Este o  problemă pe care mi-am pus-o foarte serios și aici cred că trebuie să facem efectiv acțiuni de promovare a DIICOT. Pe deoparte, DIICOT se promovează prin ceea ce este, o instituție judiciară credibilă, cu rezultate foarte frumoase și care ar prezenta o provocare pentru orice procuror, care nu are un anumit grad de comoditate. Și atunci cred că trebuie să discutăm pur și simplu cu colegii, cred că ar trebui să discutăm cu CSM-ul să ne invite și pe noi pe la ședințele de bilanțuri ale parchetelor de curți de apel ca să putem avea posibilitatea contactului direct cu colegii procurori și efectiv să ne promovăm instituția. DIICOT este ca o familie.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW