Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


O tânără de 19 ani a fost ucisă de un urs în județul Prahova

By Redactia , in Stirile zilei , at 9 iulie 2024

O tânără în vârstă de 19 ani a fost atacată și ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă, din județul Prahova. 

Extragerea cadavrului tinerei este extrem de dificilă, spun autoritățile, pentru că animalul se află încă în zonă.

„Am fost anunţaţi că o turistă a fost atacată de urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă. O echipă de intervenţie a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă şi, în urmă cu puţin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operaţiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat şi a prezenţei în continuare a ursului, care se află la aproximativ 10-15 metri de salvatorii montani”, anunţă Salvamont Prahova.

Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT către persoanele aflate în zona indicată.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW