Monday, May 16, 2022
Jurnalism corect


O profesoară de origine turcă din București a fost reținută în baza unui mandat de extrădare în Turcia, la cererea autorităților regimului Erdogan

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 18 decembrie 2019 Etichete: , ,

O profesoară de origină turcă de la Liceul Internațional de Informatică din București a fost reținută, miercuri dimineață, de polițiști în baza unui mandat de reținere pentru extrădare în Turcia, emis de autoritățile președintelui Recep Erdogan, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ.

Bușra Zeynep Șen (24 de ani), este profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București de doi ani și este măritată cu un cetățean român.

„Bușra are permis legal pentru a sta în România și nimic din activitatea ei nu justifică demersurile autorităților turce. Singura vină a tinerei profesoare de engleză este aceea că tatăl său, Turgay Șen, a fost președintele Școlilor Orizont din Republica Moldova, iar autoritățile de la Ankara continuă să îl vâneze pe acesta după ce a scăpat în martie 2018, când au încercat să îl rețină pe Aeroportul din Chișinău”, potrivit comunicatului.

Potrivit instituției de învățământ, profesoara este audiată la Parchet, iar în cursul zilei de miercuri va fi dusă la Curtea de Apel București, unde se va judeca mandatul de extrădare.

„Acum, autoritățile turce au început prigoana împotriva membrilor familiei lui Turgay Șen.

Zilele  trecute, un profesor turc din Bosnia Herzegovina a fost reținut de asemenea la cererea Ankarei, dar instanța din Sarajevo a respins solicitarea şi l-a eliberat pe profesorul Fatih Keskin.

Și în Turcia Erdogan desfășoară o amplă campanie de epurare. Procuratura din Ankara a emis ieri mandat de reținere pentru 260 de persoane, pentru presupusele legaturi cu mişcarea Gulen, iar astazi procuratura din İzmir a emis un alt mandat pentru 221 de persoane, potrivit presei turce”, mai scrie în comunicat.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW