Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


O primărie din județul Tulcea funcționează doar cu patru angajați după ce cinci persoane au fost infectate cu Covid-19/ Primarul, viceprimarul și alte patru persoane, izolate la domiciliu

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 16 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Primăria comunei Nufăru, județul Tulcea, și-a redus activitatea după ce cinci angajați ai instituției au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Potrivit primarului comunei, Ion Dănilă, în acest moment, autoritatea publică funcționează doar cu patru angajați.

„Alte şase persoane sunt izolate la domiciliu. Eu sunt una dintre ele, iar viceprimarul este o alta. Deocamdată, suntem bine, iar primele teste făcute sunt negative”, a spus Dunilă pentru Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului-Județul Tulcea, ancheta epidemiologică a DSP declanșată după confirmarea unei angajate a primăriei a identificat în instituție încă patru cazuri de Covid-19.

„Au mai fost testaţi în zilele de 15 şi 16 aprilie 2020 alţi opt angajaţi ai primăriei, toate cele opt rezultate fiind negative. Facem precizarea că în cursul zilei de ieri, 15 aprilie 2020, s-a efectuat o dezinfecţie a clădirii, fiind întreruptă temporar activitatea. De astăzi, 16 aprilie 2020, însă, activitatea primăriei respective se desfăşoară cu un număr redus de personal, fără ca activitatea cu publicul să fie întreruptă”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea.

Primăria comunei Nufăru este prima din judeţ în care se înregistrează cazuri confirmate de infecţie cu Covid-19.

Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW