O persoană din satul Gornet, aflat în carantină, a plecat în weekend la mare/ Procurorii au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
O persoană din satul prahovean Gornet, aflat în carantină, a plecat, sâmbătă, la mare. Procurorii prahoveni au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit unui comunicat emis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Vălenii de Munte, lucrători din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Bălţeşti s-au sesizat din oficiu, sâmbătă, cu privire la faptul că o persoană din satul Gornet s-a deplasat, în cursul aceleiaşi zile, pe raza staţiunii Costineşti din judeţul Constanţa, încălcând măsura impusă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
În acest caz a fost deschis dosar penal, cauza fiind înregistrată la PJ Vălenii de Munte.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis miercuri instituirea carantinei zonale în satul Gornet, comuna Gornet, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
„Această decizie este reglementată prin Art.12 Aln.1 din Legea 136/18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.
De asemenea, conform Art. 15 din LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2020, Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta, emise în temeiul prezentei legi, se aplică, de îndată, de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile publice centrale şi locale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Măsura carantinei va fi instituită pentru 14 zile, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de evoluţia răspândirii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV 2, potrivit Prefecturii Prahova.
„Această hotărâre a fost adoptată (…) deoarece: în comuna Gornet există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile – au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 08 -20.07.2020; rata de infectare depăşeşte nivelul de 3 cazuri /1.000 de locuitori; cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunităţi închise); ponderea populaţiei cu vârsta de 65 de ani şi peste este similară în comună cu cea din restul judeţului; personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, care efectuează anchetele epidemiologice, este depăşit de numărul de cazuri noi zilnice”, precizează sursa citată.
Comentarii
spring jazz coffee shop
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/o-persoana-din-satul-gornet-aflat-in-carantina-a-plecat-in-weekend/ […]