Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


O nouă încercare a lui Dacian Cioloș de refacere a coaliției. Liberalii, în ședință pentru a stabili mandatul cu care merg la negocieri

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2021

Vineri, 15 octombrie, va avea loc o nouă întâlnire între liderii USR, PNL, UDMR și minorităților naționale, în cadrul căreia Dacian Cioloș va încerca refacerea coaliției din 2020, după ce a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a forma un nou Guvern.

Reamintim că prima întâlnire dintre liderii partidelor ce formau coaliția de guvernare a avut loc miercuri, doar că Florin Cîțu, Dacian Cioloș, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian nu au ajuns la nicio concluzie.

Liberalii au, în acest moment, o ședință a Biroului Executiv Național, în cadrul căreia ar urma să decidă mandatul cu care se vor prezenta vineri la negocierile cu Dacian Cioloș.

PNL are o decizie foarte clară în ce privește propunerea de prim-ministru, e limpede, președintele partidului, Florin Cîțu(…)Nu ne jucăm cu propunerile după o zi pe alta, vin de la MAI, știu în ce situație critică ne aflăm în pandemie. Orice întârziere nu face decât să prelungească această criză sanitară”, a declarat Lucian Bode, înainte de ședința BEX.

Același mesaj a fost lansat și de Dan Vîlceanu, un apropiat al fostului premier Florin Cîțu.

Din punctul meu de vedere nu trebuie să se schimbe (n.r. propunerea PNL pentru funcția de premier), am avut un Congres acum 2 săptămâni jumate. Înțeleg dorința USR de a destabiliza PNL(…)Guvernarea se face în jurul PNL, iar prim-ministrul și reprezentanții PNL în Guvern se decid în PNL”, a declarat Dan Vîlceanu.

Șanse minime pentru un guvern minoritar USR

USR a decis miercuri seară, 13 octombrie, că va propune Parlamentului un guvern minoritar în cazul în care negocierile cu PNL și UDMR pentru refacerea coaliției vor eșua.

După cum Main News a scris aici, Cioloș are șanse minime să conducă un guvern minoritar, ceea ce înseamnă că am putea ajunge în situația în care președintele Klaus Iohannis ar trebui să facă o nouă nominalizare. Pentru acest lucru, partidele vor fi chemate din nou la Palatul Cotroceni, pentru consultări.

Termenul până la care Dacian Cioloș trebuie să vină cu o propunere de Guvern în Parlament expiră miercuri, 20 octombrie.

În acest sens, Lucian Romașcanu a declarat, pentru Main News, că, dacă prima nominalizare a președintelui Klaus Iohannis nu poate forma un Guvern, PSD va continua în logica organizării alegerilor anticipate.

Prin vocea președintelui partidului și în urma deciziilor luate de colegii din forurile de conducere, PSD vrea ori un guvern de specialiști care să meargă înainte până în primăvară, pentru organizarea de alegeri anticipate, ori, cei de pe partea dreaptă să se înțeleagă și să recreeze coaliția, lucru destul de greu de făcut. PSD are ca destinație politică organizarea de alegeri anticipate”, a declarat Lucian Romașcanu, joi, pentru Main News.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW