Thursday, October 29, 2020
Jurnalism corect


O lună și două zile de la primul caz de coronavirus în România. Ce s-a schimbat în viețile noastre – ANALIZĂ

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Analize & Investigatii Stirile zilei , at 28 martie 2020 Etichete: , , , , ,

Pe 26 martie s-a împlinit o lună de la primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul României. A trecut o lună și două zile de atunci, timp în care 1452 de persoane au fost infectate, 30 au murit și doar 139 s-au vindecat. În doar 32 de zile viețile românilor s-au schimbat la 180 de grade. În România a fost decretată stare de urgență, cetățenii nu mai au voie să iasă din casă decât cu „hârtie la mână”, iar cel mai grav și ceea ce ne îngrijorează pe toți este lipsa de materiale sanitare din spitale și numărul de cadre medicale infectate care crește de la o zi la alta.

Primul caz de coronavirus-Tânăr de 20 de ani / A contactat infecția de la un italian – 26 februarie

Primul caz de coronavirus de pe teritoriul României a fost confirmat pe 26 februarie, la un tânăr de 20 de ani din Gorj care a intrat în contact cu un cetățean italian, purtător de Covid-19, care a călătorit în România în perioada 18-22 februarie. Tânărul a fost declarat vindecat.

Evoluția coronavirusului pe săptămâni

6 cazuri după o săptămână – 5 martie
48 de cazuri după două săptămâni – 12 martie
277 de cazuri după trei săptămâni – 19 martie
1 029 de cazuri după patru săptămâni – 26 martie
1 452 de cazuri după o lună și două zile – 28 martie

După cum putem vedea, în primele două săptămâni de la confirmarea primul caz de Covid-19 din România evoluția îmbolnăvirilor a fost una lentă. Observăm că după încă o săptămână sunt înregistrate aproape de șase ori mai multe cazuri. După încă șapte zile România sare de pragul de 1000 de îmbolnăviri. Din păcate, în ultimele două zile sesizăm că mai sunt diagnosticate încă 423 de persoane, cea mai mare creștere înregistrându-se în ultimele zile.

  • cei mai mulți bolnavi au vârste cuprinse între 40 și 49 de ani
  • mai puțin de 10% dintre bolnavi s-au și vindecat
  • 10% din cazuri, cadre medicale
  • 43 de ani, vârsta medie a bolnavilor români
  • cel mai tânăr pacient care a decedat avea 45 de ani

Aproape 200 de medici bolnavi

Îngrijorător este faptul că numărul de cadre medicale care au contactat infecția cu Covid-19 de la pacienți se apropie de 200. Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că până pe 28 martie, 183 de persoane care fac parte din personalul medical al spitalelor au fost infectate cu Covid-19.

Aproape jumătate din pacienții de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, mai exact 149 din 317 din totalul celor internați. Conform ultimelor date, în jur de 90 de medici și asistente de la această unitate medicală s-au îmbolnăvit de coronavirus. De departe, la Spitalul de Urgență Suceava este cea mai gravă situație din toată țara.

În total, medicii a nouă spitale din toată țara au fost afectați de coronavirus, cele mai multe cazuri înregistrându-se în Suceava și București. Medici bolnavi mai sunt și în Constanța, Covasna, Hunedoara, Iași, Neamț, Arad și Vrancea,

Cum s-a schimbat viața românilor într-o lună de zile

 

S-au închis școlile – 11 martie

Toate școlile din România s-au închis de pe 11 martie, printr-o decizie a premierul Ludovic Orban. Încă nu este clar ce se va întâmpla cu anul școlar, în acest moment fiind vehiculate tot felul de variante. Momentan, acolo unde situația o permite, profesorii își țin cursurile în sistem de video-conferință.

România intră în stare de urgență – 16 martie

Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 16 martie, decretul pentru instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. Este pentru prima oară de la Mineriadă când țara noastră se confruntă cu o asemenea situație.

Ordonanța militară nr.1 – 18 martie

Prin prima ordonanță militară, activitatea de servire și consum în restaurante, hoteluri, cafenele și localuri publice a fost suspendată. S-au închis sălile de fitness și saloanele de înfrumusețare și au fost suspendate toate activităţile culturale, ştiinţifice, religoase, sportive, balneare, de îngrijire personală, realizate în spaţii închise. Desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100  de persoane în spaţii deschise a fost deasemenea interzisă.

Ordonanța militară nr.2 – 21 martie

Se închid mall-urile din toată țara, se interzice intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini, oamenii nu mai au voie să umble pe stradă în grupuri formate din mai mult de trei persoane, iar noaptea, între ora 22.00 și 6.00 dimineața avem voie să ieșim din casă doar cu o adeverință.

Ordonanța militară nr.3 – 24 martie

Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă numai între orele 11.00 și 13.00, se interzice circulația oamenilor în afara locuinței/gospodăriei, cu unele excepții și se instituie măsura izolării la domiciliu sau a carantinării pentru toate persoanele care intră în România. Din această zi românii nu mai au voie să iasă din case decât cu o declarație pe proprie răspundere sau cu o adeverință de la serviciu.

România se pregătește pentru scenariul patru

România se apropie cu pași repezi de scenariul al patrulea, care se va declanșa după ce pe teritoriul țării vor fi înregistrate 2000 de cazuri de coronavirus. Printre măsurile care s-ar putea institui se numără și închiderea graduală a granițelor, chiar izolarea forțată la domiciliu inclusiv a persoanelor care nu sunt suspecte de infectare cu Covid-19.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW