Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

O instituție a statului a constatat încă din august 2022 dezastrul din azilele lui Godei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 iulie 2023 Etichete: , ,

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a constatat încă din august 2022 și noiembrie 2022 condițiile în care erau ținuți bătrânii în cele două azile din Voluntari și Afumați, gestionate de Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, condusă de Ștefan Godei, potrivit unui document consultat de G4Media.

Primul control făcut de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a început la Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) „Sfântul Gabriel cel Viteaz“ ce aparține Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz” ca urmare a sesizării depuse în iulie 2022 de o familie vecină cu azilul.

Controlul s-a încheiat cu 24 de probleme găsite de inspectori, de la mâncare, frig, lipsa medicației și până la faptul că o bătrână fusese ținută în izolare. ANPDPD susține că soluțiile ar fi fost implementate de către angajații Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, cât și de specialiști ai DGASPC Sector 3. Ulterior, după apariția dosarului DIICOT, ANPDPD a retras licența de funcționare acordată centrului.

Al doilea control făcut de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități s-a derulat la Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) „Armonia”, al doilea centru ce aparține Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, ca urmare a sesizării Centrului de Resurse Juridice (CRJ).

Controlul a avut loc în noiembrie 2022 și prima constatare a fost că în azil era frig pentru că furnizarea căldurii în clădire fusese sistată.

Inspectorii au găsit probleme similare ca la primul azil. DGASPC Ilfov a transmis că a verificat rezolvarea problemelor. După apariția dosarului, ANPDPD a retras licența de funcționare.

Ștefan Godei, arestat

Centrul din Voluntari era controlat, prin intermediul Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, de Ștefan Godei, fost șef al tineretului PSD din Ilfov și fost șofer în Primăria Capitalei în timpul administrației Firea. Pe 5 iulie, la propunerea DIICOT, Tribunalul București a decis arestarea sa pentru 30 zile.

Din conducerea ONG-ului făcea parte și Ligia Gheorghe, foarte bună prietenă a Gabrielei Firea și consilier personal al acesteia la Ministerul Familiei.

Ciolacu trimite corpul de control la ANPDPD

În urma apariției acestei informații, premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de control pentru a verifica activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, notează Agerpres.

Anterior, șeful executivului i-a demis pe președintele Autorității, Mihai Tomescu, și a pe vicepreședinte Adela Crăciun, ca urmare a neregulilor descoperite în azilele de bătrâni din județul Ilfov.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii