Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


O fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale a Jandarmeriei este cercetată penal și disciplinar după ce a fost prinsă cu droguri

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 21 noiembrie 2023 Etichete:

Autoritățile au descoperit substanțe interizse la deținere în poșeta unei foste purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române de către un echipaj de Poliție. Sublocotenentul Andreea Cătălina Bumbac avea în geantă mai multe pliculețe cu un praf alb, suspectat a fi cocaină, conform informațiilor furnizate de Gândul.

În dimineața zilei de duminică, 19 noiembrie, un echipaj al Secției 18 Poliție a oprit un taxi care transporta doi pasageri, un bărbat și o femeie, de la un eveniment organizat la Palatul Bragadiru. Femeia a fost identificată ca sublocotenentul Andreea Cătălina Bumbac, care s-ar fi prezentat ca fiind purtătorul de cuvânt al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

„Confirmăm faptul că în data de 19.11.2023, in urma unui control de rutină în trafic, polițiștii din cadrul Secției 18 au descoperit asupra unei femei jandarm substanțe susceptibile a fi interzise la deținere.

Menționăm faptul că aceasta face parte din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cazul a fost preluat de reprezentanții B.C.C.O., în vederea continuării cercetărilor.”, se arată în comunicatul transmis de Jandarmeria Română.

Cu privire la informațiile apărute în spațiul public legate de femeia jandarm prinsă având asupra sa substanțe interzise la deținere, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei face următoarele precizări:

„La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, s-a dispus în regim de urgență ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofițerului, de raporturile de muncă cu ceilalți angajați ai Brigăzii Speciale, pentru a identifica proactiv dacă au existat indicii care ar fi putut arăta un comportament care nu este in concordanță cu conduita și statutul unui cadru militar.

De asemenea, din ordinul comenzii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, s-a dispus începerea procedurii disciplinare prealabile.

La acest moment, ofițerul beneficiează de consiliere psihologică din partea specialiștilor din cadrul unității.

În prezent cazul este preluat de reprezentanții BCCO București, în vederea continuării cercetărilor.

Imediat după încheierea verificărilor și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare.”, se arată într-un comunicat de presă.

Andreea Cătălina Bumbac a deținut în același timp, timp de două luni (august și septembrie) funcția de purtător de cuvânt.

FOTO: Facebook

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW