O femeie a fost găsită decedată în lacul Herăstrău / Victima era în vârstă de aproximativ 60 de ani
O femeie a fost găsită decedată, în această dimineață, în lacul Herăstrău. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de scafandri și o ambulanță smurd. Pompierii au intervenit pentru extragerea din apă a victimei, iar echipajul medical pentru a-i oferi primul ajutor acesteia, însă nu s-a mai putut face nimic, încât aceasta a fost declarată decedată. Victima era în vârstă de aproximativ 60 de ani.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru extragerea din apă a unei persoane, care a fost observată la câțiva metri de mal, în lacul Herastrău.
La caz au fost alertate următoarele resurse: o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de scafandri și o ambulanță SMURD.
După ce a fost scoasă din apă, echipajul medical a constatat că persoana în cauză este o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, care era decedată”, se arată în comunicatul oficial.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin



