O adolescentă rănită în atacul de la școala din Belgrad a murit. Ce spun psihologii despre comportamentul copilului care a deschis focul
O adolescentă rănită în timpul atac armat comis la începutul lunii mai, la o școală din Belgrad, a murit luni, 15 mai. Medicii au făcut tot posibul pentru a o salva, însă, în zadar. Astfel, numărul total al persoanelor decedate în urma acestui atac neașteptat, comis de un elev de numai 13 ani, a ajns la zece, informează AFP. Alte 15 sunt grav rănite.
Potrivit ministrului sârb de Interne, tatăl elevului ținea arma într-un seif, însă, băiatul a aflat codul de acces. Autoritățile judiciare urmează să stabilească și ce pedeapsă va primi atacatorul minor. El se află, la acest moment, într-un spital de psihiatrie. Surse judiciare au precizat pentru televiziunea de stat sârbă, că el nu regretă fapta sub nicio formă.
Mai mult decât atât, „i-ar fi făcut plăcere să audă țipetele colegilor săi, răniți grav”. Elevul sârb ar i plănuit totul, sătul de „hărțuirea” unor colegi, menționează presa internațională. El s-ar fi inspirat după ce a vizionat un documentar pe Netflix și a decis să deschidă arma. Pentru că este minor, părinții săi răspund penal. Prin urmare, au fost arestați preventiv. La câteva zile după acest atac armat, Serbia a fost îndoliată din nou De data aceasta, agresorul este major. Detalii puteți citi aici.
După acest atac sângeros, Guvernul de la Belgrad a acordat un termen de o lună fără consecințe penale pentru cei care predau armele neînregistrate, după cele două atacuri în masă de la începutul lunii mai, soldate cu 17 morți, multe dintre victime fiind copii.
Ce spun psihologii români despre comportamentul elevului sârb și cum au ajuns elevii români să-l „imite” inofensiv
Cazul adolescentului sârb a fost intens mediatizat și, într-o oarecare măsură, elevii „îl pot imita”, chiar și în spirit de „glumă”, spun psihologii consultați de Main News. De altfel, acest lucru s-a întâmplat. Chiar luni, 15 mai, un elev din Botoșani s-a prezentat la școală cu un pistol-jucărie. El a crezut că „face o glumă”. Săptămâna trecută, un alt elev român intra în școală cu un pistol airsoft(infofensiv, pentru care nu este necesară autorizarea), transmitea Poliția Română. Mihaela Dinu, psiholog „Salvați Copiii” susține că în spatele comporatentelor agresive pot sta, de fapt, stări depresive, de anxietate. Este bine ca familia și scoala să nu le ignore.
„Un copil cu depresie de cele mai multe ori va fi agitat (dar în acelasi timp va arăta obosit sau fără chef), ușor iritabil, nemulțumit mai mereu, deseori va plânge facil și va avea stări schimbătoare, tulburări de somn, apetit, putând apărea și la copii gândurile de moarte. Câteva dintre simptomele depresiei la adolescenți: certăreţ, agresiv, hipersensibil emotional, izolat, renunţă la activităţi, nu manifestă iniţiative, plicitisit, scăderea performanţelor şcolare, modificarea neintenţionată în greutate, dificultăţi de adormire sau în a rămâne treaz, somn neodihnitor, stă treaz toată noaptea, dificultăţi de concentrare, în a sta liniştit, impulsiv, sau mai puţin activ, relaţionează mai puţin cu ceilalţi, dezorganizat, refuză să participe la activităţi.
De asemenea, poate petrece mult timp în pat, doarme ziua, se simte mereu bolnav, Face comentarii negative despre el / ea: „Sunt urâtă”, „Sunt grasă”, „Sunt prost”, „Nimănui nu-i place de mine”, capacitate scăzută de concentrare, uşor de distras, dezorganizat, este obsedat de teme morbide, afirmă că ar vrea să moară, spune că se gândeşte cum să se sinucidă, încearcă să se sinucidă, suspicios, vede imagini înfricoşătoare, îşi aude numele strigat”, explică Mihaela Dinu, psihologul „Salvați Copiii”.
Sursă foto: Blic
Comentarii