Numirea Adinei Florea în funcția de șef al SIIJ, dezbătută de plenul CSM
Numirea Adinei Florea în funcția de șef al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) va fi dezbătută, miercuri, de plenul CSM. Adina Florea s-a clasat în fruntea clasamentului pentru șefia Secției, cu un punctaj de 9.86.
CSM are pe ordinea de zi validarea rezultatului concursului de numire a noului procuror șef, precum și validarea procurorilor cu funcții de execuție.
Pe locul 2 s-a clasat Sorin Iasinovschi, cu un punctaj de 8.85, iar pe locul 3 procurorul Bogdan Pîrlog, cu 3.25.
Din comisia de evaluarea au făcut parte trei judecătoare: Lia Savonea, Mariana Ghena și Simona Marcu. Al patrulea membru ar fi fost un procuror, însă Secția pentru procurori a CSM nu și-a desemnat un candidat.
În timp ce Adina Florea și Sorin Iasinovschi s-au exprimat pentru menținerea existenței SIIJ, Bogdan Pîrlog a scris în proiectul de management că ar desființa Secția. Mai mult, la interviul de marți, procurorul a spus că forul de concurs s-a constituit nelegal, lipsind reprezentantul procurorilor.
Postul de șef al SIIJ a rămas vacant după ce Gheorghe Stan a fost numit judecător CCR, la propunerea PSD.
Foto: Inquam Photos/ George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/numirea-adinei-florea-in-functia-de-sef-al-siij-dezbatuta-de-plenul-csm/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/numirea-adinei-florea-in-functia-de-sef-al-siij-dezbatuta-de-plenul-csm/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/numirea-adinei-florea-in-functia-de-sef-al-siij-dezbatuta-de-plenul-csm/ […]