Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Numărul copiilor abandonați în unitățile sanitare din țară a scăzut cu 70% în ultimii 10 ani

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 1 iunie 2021

Numărul copiilor abandonați în unitățile sanitară din țară a scăzut considerabil în ultimii 10 ani, ajungând, de la 1.432 la finalul anului 2011, la un minim de 431 la finalul anului 2020, potrivit datelor publicate de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). 

În anul 2011, 1.432 de copii erau abandonați în maternități sau alte unități sanitare din țară, dintre care doar 445 se reîntorceau la familiile din care proveneau, iar alți 542 erau preluați de asistenți maternali.

(Sursă foto: Situație copii părăsiți în unitățile sanitare anul 2011 – ANDPDCA)

Ulterior, în anul 2012 a fost înregistrată o creștere ușoară față de anul precedent(1474).

Situația s-a îmbunătățit în anii care au urmat și, în perioada 2013-2020, numărul copiilor părăsiți în unitățile sanitare a fost într-o continuă scădere, exceptând anul 2016, când, față de anul 2015, a fost înregistrată o creștere ușoară (1.000 de cazuri față de 977).

Cu 70% mai puține cazuri de abandon față de 2011

Pe parcursul anului 2020, 431 de copii au fost abandonați în unitățile sanitare din țară, potrivit datelor furnizate de ANDPDCA.

Din cei 431 de copii abandonați, 147 s-au reîntors în familiile din care provin, 226 au fost preluați de asistenți maternali, iar 11 copii au fost plasați în centre de plasament.

(Sursă foto: Situație copii părăsiți în unitățile sanitare anul 2020 – ANDPDCA)

INS: Cel mai mic număr de născuți-vii din 1930

În schimb, potrivit Institutului Național de Statistică, „în anul 2020, numărul născuților-vii înregistrați la oficiile de stare civilă din România a fost de 178,63 de mii, cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 până în prezent”.

Cele mai scăzute rate ale natalității au fost înregistrate în regiunile din Sud-Estul României (7,2 născuți-vii la 1.000 de locuitori) și în Sud-Vest Oltenia (7,0 ‰), în timp ce regiunile București-Ilfov (9,1‰), Nord-Vest (8,8‰) și Centru (8,7‰) au înregistrat cele mai ridicate rate de natalitate, arată INS.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *