Nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia

Delegațiile Rusiei și Ucrainei se întâlnesc pentru a doua oară la Istanbul. În cadrul reuniunii, acestea urmează să prezinte condițiile pentru pace ale țărilor lor, relatează The New York Times.
Cea de-a doua rundă de negocieri are loc după ce cele două țări au lansat atacuri aeriene majore una asupra celeilalte. Așteptările de la discuțiile de astăzi dintre Ucraina și Rusia sunt mici, date fiind pozițiile lor diametral opuse care nu au fost flexibilizate. Cel mai probabil, cele două state beligerante vor prezenta condiții considerate a fi inacceptabile de către celălalt.
Între timp, pe front, armata rusă pare să fi lansat o nouă ofensivă, deschizând un nou front în regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei. Ritmul avansului este cel mai mare din toamnă. De asemenea, aceasta a lansat un atac cu 500 de drone asupra statului vecin, unul dintre cele mai mari de la începutul războiului. Ucraina, a executat, de asemenea, lovituri cu drone asupra unor baze aeriene rusești aflate la mii de kilometri distanță de linia frontului, fiind distruse mai multe avioane.
Negocierile dintre cele două țări aflate în război au loc pe fondul presiunilor exercitate de către președintele american Donald Trump, care a acuzat ambele părți de intransigență. Prima rundă de discuții a avut loc în luna mai tot în metropola turcă și a fost mediată de către oficialii de la Ankara.
Înainte de sesiunea de astăzi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel pentru un armistițiu și pentru eliberarea prizonierilor de război și a copiilor deportați în Rusia. Strategia țării sale presupune încetarea focului în primă fază, urmată de negocieri mai largi cu privire la un acord de pace. În schimb, Rusia respinge un armistițiu de scurtă durată și solicită rezolvarea „rădăcinii problemei”, care presupune un angajament NATO de a nu se extinde spre est.
Totuși, oficialii de la Moscova, spre deosebire de omologii lor de la Kiev, nu au transmis anterior rundei de discuții de astăzi planul lor concret pentru pace. Delegațiile celor două părți urmează să fie conduse de către ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, respectiv de către Vladimir Medinski, un consilier. Lipsa unor membri de rang înalt sugerează că negocierile vor rămâne tehnice.
Sursa foto: BBC



