Stirile zilei

Nouă escaladare a tensiunilor dintre SUA și Venezuela. Kaja Kallas și Marco Rubio au avut un schimb dur de replici referitor la situația din Caraibe

Secretarul de Război al SUA, Pete Hegseth, a anunțat lansarea operațiunii militare „Lancea Sudului”, care vizează „narcoteroriștii” din emisfera vestică. Startul operațiunii are loc într-un moment de creștere a tensiunilor dintre SUA și Venezuela, în contextul atacurilor armatei americane asupra mai multor bărci care navigau în apele internaționale din Caraibe. Escaladarea situației din regiune a dus la un schimb de replici referitor la respectarea dreptului internațional între Înalta Reprezentantă a UE, Kaja Kallas, și Secretarul de Stat american, Marco Rubio.

Pete Hegseth: „Emisfera vestică este vecinătatea Americii”

Într-o postare pe pagina sa de X, Pete Hegseth a susținut că scopul misiunii este apărarea SUA de drogurile care cauzează victime în rândul cetățenilor săi. De asemenea, el a subliniat interesul țării sale pentru emisfera vestică.

„Astăzi, anunț Operațiunea SOUTHERN SPEAR.

Condusă de Forța Operativă Comună Southern Spear și @SOUTHCOM, această misiune apără patria noastră, îndepărtează narcoteroriștii din emisfera noastră și ne protejează patria de drogurile care ucid poporul nostru. Emisfera vestică este vecinătatea Americii – și o vom proteja”, a scris acesta.

Campania SUA de țintire a navelor în regiune a dus la creșterea tensiunilor cu Venezuela

La începutul lunii septembrie, președintele american Donald Trump a anunțat inițierea de lovituri asupra navelor despre care a susținut că sunt folosite de către „narcoteroriști” pentru a transporta în SUA droguri, fără a oferi dovezi cu privire la încărcătura respectivelor ambarcațiuni. Majoritatea atacurilor armatei americane asupra acestor nave s-au încheiat cu uciderea directă a persoanelor de la bord.

Acțiunea armatei SUA a fost criticată din punct de vedere al legalității, atât din perspectiva dreptului internațional, cât și a celui american. Oponenții deciziei autorităților americane au subliniat că atacurile au avut loc în apele internaționale din largul Venezuelei și a Columbiei, unde, potrivit normelor internaționale, SUA nu au jurisdicție. De asemenea, ei au adăugat că măsura reprezintă o execuție extrajudiciară și că încalcă în acest fel prevederile celui de-al cincilea amendament al Constituției SUA, care prevede că viața niciunei persoane nu poate fi luată fără un proces echitabil.

Dat fiind că loviturile militarilor americani au avut loc în largul coastelor Venezuelei, acțiunile au dus la creșterea tensiunilor dintre cele două țări. De altfel, președintele Donald Trump l-a numit pe omologul său, Nicolás Maduro, „unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume”, susținând că are legătură cu operațiunile de transport de astfel de substanțe care ar fi contracarate de către SUA.

Săptămâna trecută, cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, a ajuns în apele din Caraibe, contribuind la o consolidare navală deja masivă în regiune. Oficialii de la Washington au declarat că prezența militară în zonă are ca scop protejarea SUA de traficul de droguri. Totuși, ei nu au oferit dovezi în sprijinul afirmațiilor făcute.

În replică, Nicolás Maduro a transmis că SUA „fabrică un nou război” și că acțiunea de concentrare de forțe militare în regiune are scopul de a-l îndepărta de la putere.

Schimb dur de replici între Kaja Kallas și Marco Rubio privind situația din Caraibe

În contextul creșterii tensiunilor dintre SUA și Venezuela și a folosirii forței de către militarii americani împotriva navelor în apele internaționale, Înalta Reprezentantă a Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a subliniat pe 9 noiembrie, într-o critică voalată a SUA, că dreptul internațional permite folosirea forței în doar două situații.

„Poziția noastră este foarte clară și, conform dreptului internațional, forța poate fi folosită doar pentru două motive: fie pentru autoapărare, fie pe baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU”, a transmis înalta oficială europeană.

Trei zile mai târziu, Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a răspuns dur declarației Kajei Kallas, susținând că UE nu are dreptul de a determina ce este dreptul internațional și modul în care SUA își protejează securitatea națională.

„Nu cred că Uniunea Europeană are dreptul să determine ce este dreptul internațional și ceea ce cu siguranță nu are dreptul să determine este modul în care Statele Unite își apără securitatea națională. Statele Unite sunt atacate de narcoteroriști criminali organizați în emisfera noastră, iar președintele răspunde în apărarea țării noastre.

Mi se pare interesant că toate aceste țări vor să trimitem și să furnizăm, de exemplu, rachete Tomahawk cu capacitate nucleară pentru a apăra Europa, dar atunci când Statele Unite poziționează portavioane în emisfera noastră, unde trăim, cumva aceasta este o problemă. Așadar, aș spune că Statele Unite sunt – și acest președinte a spus foarte clar că sarcina sa este de a proteja Statele Unite de amenințările la adresa Statelor Unite și asta face în această operațiune”, a transmis liderul diplomației americane.

Articole Recomandate

Back to top button